Cumparatorii romani aleg tot mai mult produse scumpe (studiu)

de CZ 18 aprilie 2017
Cumparatorii din Romania cumpara volume din ce in ce mai mari si, in acelasi timp, se orienteaza mai mult catre produsele din plaja de preturi superioara, sustine un studiu de piata prezentat, marti, intr-un comunicat remis StartupCafe.ro.

Conform studiului realizat de compania de cercetare de piata GfK, anul 2016 a fost inca un an bun pentru industria bunurilor de larg consum, atat din perspectiva retailerilor, cat si a producatorilor.

A fost al doilea an consecutiv cand romanii au avut un apetit crescut pentru produse mai scumpe si pentru cheltuieli mai mari.

Piata FMCG a crescut cu 3.4% in valoare fata de 2015. In spatele acestei cresteri sta atat o crestere cu 3% a volumelor cumparate, cat si fenomenul de uptrading (orientarea consumatorilor catre produse superioare din punct de vedere al pretului). Spre deosebire de anul trecut, uptrading-ul s-a regasit atat in comertul modern, cat si in cel traditional. Acest fenomen a determinat la nivel national o crestere de un punct procentual a marcilor premium, in defavoarea celorlalte categorii de pret.



Ce mai spune studiu GfK despre romanii la cumparaturi:

  • Romanii cumpara mai rar bunuri de folosinta curenta, dar cheltuie mai mult la un act de cumparare. Reducerea frecventei cu care oamenii merg la cumparaturi s-a remarcat exclusiv la categoriile de alimente proaspete, in vreme ce pentru produsele de ingrijire a casei frecventa de cumparare a crescut.
  • In cadrul bunurilor de folosinta curenta, categoriile de produse alimentare domina in continuare cheltuielile romanilor si cumuleaza 66%.
  • Cel mai mare ritm de crestere l-au avut produsele de ingrijire a locuintei, bauturile si produsele de ingrijire personala. Totusi, daca luam in considerare marimea segmentelor de categorii, alimentele proaspete si bauturile au fost cele care au contribuit cel mai mult la cresterea pietei FMCG. Printre categoriile care au inregistrat cresteri in 2016 sunt: fructele de mare si pestele, alimentele congelate, fructele exotice (avocado, rodii etc), cidrul, sampania etc.
  • Comertul modern acopera 57% din piata totala de FMCG (bunuri de larg consum - n.r.) din Romania. Pe parcursul anului 2016, retailerii moderni au castigat 2 puncte procentuale fata de 2015. Formatele de tip supermarket si discount au contribuit cel mai mult la cresterea comertului modern, castigand cate o jumatate de punct procentual fiecare. Cresterea acestor formate provine din atragerea unui numar mai mare de cumparatori in magazine si de o crestere a frecventei de cumparare.
  • Cu toate ca au avut o evolutie constanta pe parcursul anului 2016 in ceea ce priveste cota de piata, hipermarketurile raman in continuare cel mai important canal modern, cumuland la nivel national mai mult de un sfert dintre vanzarile totale de FMCG pentru consum acasa.
  • In comparatie cu alti ani, in 2016 concentrarea retailerilor si-a mai diminuat ritmul de crestere. Cota de piata a celor mai importanti 10 retaileri s-a marit doar cu 1 punct procentual (fata de 3 puncte in 2015). Printre cei mai activi retaileri din perspectiva cresterii cotei de piata, se numara Lidl si Profi. Comertul traditional a avut o evolutie negativa pe parcursul anului 2016, scaderea de 2 puncte procentuale fiind determinata de o reducere a frecventei cu care romanii cumpara din formatele traditionale.
  • Spre deosebire de anii anteriori, anul 2017 va fi caracterizat de inflatie, ca urmare a relaxarii fiscale si a taierii TVA-ului in 2015 si 2016, ceea ce anticipeaza un ritm mai lent de crestere.




Citeste mai multe despre:   
2361 vizualizari
adauga comentariu 0 comentarii