Ovidiu Popica

O fundatie a oamenilor de afaceri critica majorarea salariului minim din 2017 si eliminarea plafonului pentru plata CAS si CASS 

Imagine principala
O fundatie a oamenilor de afaceri critica majorarea salariului minim din 2017 si eliminarea plafonului pentru plata CAS si CASS 
Majorarea salariului minim de la 1 februarie 2017 si anularea plafonului de cinci salarii pentru plata CAS si CASS sunt doua dintre deciziile ce vor avea consecinte negative pentru milioane de angajati si sute de mii de firme afirma Fundatia Romanian Business Leaders (RBL) intr-un comunicat de presa. Sunt sase puncte criticate de RBLS care spune ca deciziile au fost luate fara consultarea mediului de afaceri si cu incalcarea unui articol din codul fiscal.

Iata ce nemultumeste fundatia RBL:

-deciziile economice ale Guvernului din ultimele trei saptamani incalca 2 principii esentiale: 
  • sunt luate fara consultare cu mediul de afaceri si cu incalcarea articolului 4 din noul cod fiscal adoptat in vara anului 2015 (legea 227/2015); 
  • sunt luate fara a fi bazate pe un calcul de impact si fara a sti consecintele legate de veniturile si cheltuilelile publice.

-cresterea taxarii prin anularea plafonului de 5 salarii pentru plata CAS si CASS descurajeaza performanta si clasa mijlocie: 
  • e vorba, arata RBL, de oameni foarte calificati (programatori IT, cercetatori, ingineri specialisti, medici, economisti, middle manageri) si companii din industrii cu valoare adaugata mare (tehnologie, industria financiara, industria auto etc.). 

-cresterea salariului minim, desi, teoretic, o masura buna pentru veniturile a aproximativ 1,5 milioane de oameni, practic, poate scoate din piata firme care nu isi permit cresterea salariilor sau duce la scaderea competitivitatii: 

-noul regim de taxare pentru microintreprinderi avantajeaza companii cu marje mari de profit si dezavantajeaza zona productiva si companiile care realizeaza investitii, atata timp cat regimul acesta de impunere continua sa fie obigatoriu si nu optional:

-cresterea salariilor in sectorul public introduce o competitie nesanatoasa intre stat si privat:
  • multi romani prefera sa migreze spre sectorul public unde viata de angajat este mai confortabila, lipsita de evaluari ale performantei si unde, desi cresterile salariale sunt mici, sunt constante
  • astazi, media salariului in sectorul public este cu 54% mai mare decat media din sectorul privat, diferenta in favoarea sectorului public creaza o problema suplimentara in economia reala, si asa constransa de lipsa angajatilor
  • cresterea salariilor in sectorul public, ca modalitate de a atrage buni profesionisti, ar trebui sa fie conditionata de evaluarea performantei, scaderea personalului bugetar si incadrarea intr-un buget fix total
-programul de guvernare prevede eliminarea cotei unice de impozitare a veniturilor de la 1 ianuarie 2018:
  • contribuabilii care castiga minimum 2.000 de lei brut nu vor mai fi impozitati, iar cei cu venituri peste 2.000 de lei brut vor fi impozitati cu 10%, fata de 16%. 
  • aceasta schema duce la prabusirea veniturilor bugetare, complicatii birocratice si poate conduce la o majorare ulterioara a cotelor de impunere pentru persoanele fizice cu venituri mai mari, adica exact clasa medie.
  • cota unica de impozitare a salariilor si a profiturilor, unul dintre avantajele competitive ale Romaniei si cel mai bun lucru care s-a intamplat economiei romanesti, trebuie sa ramana neschimbata
"Fundatia Romanian Business Leaders cere imperativ Guvernului Romaniei sa se consulte cu mediul de afaceri si sa nu strice echilibrul si cresterea economica cu masuri arbitrare si heirupiste", se mai arata in comunicatul RBL.
Vizualizari
8
Conţinut
Adauga comentariu