Claudiu Zamfir

Impozitarea programatorilor: cine pierde, cine câștigă din noile modificări

Imagine principala
scutire impozit programatori

Un ordin de miniștri care intră în vigoare de la 1 iulie 2017 modifică din nou scutirea de impozit pe salariile programatorilor, iar unele firme vor fi afectate, în timp ce alte companii ar putea avea beneficii. StartupCafe.ro a primit explicații de la ministrul Comunicațiilor, Augustin Jianu.

Vorbim despre Ordinul nr. 409/4020/737/703/2017 privind încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator, prin care se decide cine beneficiază de sutirea de impozitul de 16% pe venitul salariaților programatori. Ordinul aparține miniștrilor Comunicațiilor, Muncii, Finanțelor și Educației.

Noul ordin vine cu două modificări la legislația în vioare:

1. Introducerea pragului de 10.000 euro - ce efecte va avea

Noua legislație reintroduce o condiție de acordare a scutirii de impozitul de 16% la veniturile programatorilor. Condiția este ca angajatorul să fi obținut venituri de minimum 10.000 de euro pe fiecare programator angajat, într-un an fiscal întreg în urmă.

Angajatorul a realizat în anul fiscal precedent și a înregistrat distinct în balanțele analitice venituri din activitatea de creare de programe pentru calculator destinată comercializării;

veniturile anuale prevăzute mai sus au o valoare de cel puțin echivalentul în lei a 10.000 euro (calculat la cursul de schimb valutar mediu lunar comunicat de Banca Națională a României, aferent fiecărei luni în care s-a înregistrat venitul) pentru fiecare angajat care beneficiază de scutirea de impozit pe venit” - prevede noul ordin, care va intra în vigoare de la 1 iulie 2017.

Reintroducerea pragului ar urma să afecteze firmele care nu au realizat venituri de cel puțin 10.000 de euro pe fiecare salariat-programator în anul fiscal întreg anterior.  Programatorii din aceste firme vor fi supuși plății impozitului de 16% pe venit, către stat.

Mai departe, chiar și în aceste condiții, programatorii din firmele care nu vor trece noul prag de 10.000 de euro vor beneficia de scutirea de impozit pe venit până în momentul în care firmele respective vor trebui să facă dovada trecerii pragului. Dacă nu vor trece pragul de 10.000 de euro venit realizat pe programator la completarea unui an fiscal, abia de atunci încolo nu vor mai beneficia de scutirea de impozitul de 16% pe salariile angajaților, susține ministrul Comunicațiilor.

”Aceste firme încă beneficiază de scutire, dar după completarea unui an fiscal trebuie să îndeplinească acea marjă de venit. Dacă nu-l îndeplinesc, nu li se mai aplică scutirea, dar nu trebuie să dea nimic din urmă” - a explicat ministrul încă în funcție al Comunicațiilor, Augustin Jianu, contactat de StartupCafe.ro.

Augustin Jianu a dat și un exemplu în acest sens, potrivit Agerpres: ”Să presupunem că se înființează o companie în acest moment care va beneficia de această facilitate fiscală. La sfârșitul acestui an, compania respectivă nu trebuie să facă dovada că a produs 10.000 de euro/programator. Anul viitor, în 2018, la fel nu trebuie să facă această dovadă, ci abia din 2019, când trebuie să demonstreze că are veniturile respective. În cazul companiilor de profil mai vechi existente pe piață, este obligativitatea de a face această dovadă”.

Jianu a subliniat astfel că start-upurile care nu au un an fiscal întreg nu sunt obligate să îndeplinească pragul de 10.000 de euro.

El a precizat, pentru StartupCafe, că reintroducerea pragului a fost o solicitare a Ministerului Finanțelor.

Scurt istoric: Inițial, exista acest prag, care era de 10.000 de dolari (nu euro, ca de la 1 iulie 2017). În decembrie 2016, pe final de mandat, guvernarea Cioloș a eliminat pragul din legislație, pentru a ajuta și startupurile care nu aveau în spate măcar un an fiscal.

2. Eliminarea sitagmei ”produs final” - ce efect va avea

Noul ordin, care va intra în vigoare de la 1 iulie, elimină condiția ca firmele beneficiare de scutirea de impozit pe veniturile programatorilor să facă produse soft finale, condiție care se regăsește în legislația încă în vigoare.

Eliminarea sintagmei ”produs final” din legislația încă în vigoare ar urma să aibă un efect benefic pentru firmele de software din piață.

Legislația încă în vigoare, emisă de guvernarea Cioloș în decembrie 2016, prevede că:

”Activitatea de creaţie de programe pentru calculator, în sensul prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă prestarea efectivă a uneia dintre activităţile de creare de programe pentru calculator corespunzătoare ocupaţiilor specifice menţionate în anexă în scopul realizării unui produs final sau a unei componente a unui produs final, destinat comercializării”.

Noul ordin, care va intra în vigoare de la 1 iulie 2017, prevede aici că:

Activitatea de creare de programe pentru calculator, în sensul prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă prestarea efectivă a uneia dintre activitățile de creare de programe pentru calculator corespunzătoare ocupațiilor specifice menționate în anexă”.

Ministrul Augustin Jianu susține că eliminarea sintagmei ”produs final” va ajuta firmele de software care produc componente de soft, dar nu dezvoltă un produs final (ci produc pentru alte companii, care la rândul lor realizează un produs final cu care ies pe piață).

Aceste firme, care dezvoltă componente soft, vor beneficia fără probleme de scutirea de impozit pe venitul programatorilor.

”Dacă vine ANAF în control să vadă dacă firma a făcut legal scutirea de impozit pe venitul programatorilor săi, nu trebuie să facă dovada că softul pe care îl dezvoltă este un produs final. Nu treuie să fie un produs final, câtă vreme produci software” - a declarat, pentru StartupCafe, Augustin Jianu.  

Astfel, s-a eliminat riscul ca ANAF să interpreteze abuziv legislația și să nege angajaților firmelor în cauză dreptul de a beneficia de scutire de 16% la venituri.

Cine beneficiază de scutirea de 16% pe venit: care programatori, de la care firme

Au ramas nemodificate restul prevederilor legale privind scutirea de impozitul pe venitul programatorilor.  

Cele 8 ocupații prevăzute în COR, care vor fi scutite în continuare sunt:

  1. Administrator baze de date  - Activități de furnizare a expertizei de specialitate și a asistenței practice în managementul sistemelor de baze de date și în utilizarea datelor informatice pentru a răspunde cerințelor sistemului informatic în orice moment al ciclului de viață, în conformitate cu criteriile de calitate definite.
  2. Analist     - Activități de realizare a analizei în vederea definirii specificațiilor pentru construirea efectivă a sistemelor informatice, susceptibile să răspundă cerințelor utilizatorilor.
  3. Inginer de sistem în informatică - Activități care combină aptitudinile analitice și de proiectare cu cunoștințe adecvate de tehnologie software și hardware, în vederea definirii, proiectării, realizării, testării, implementării și modificării sistemelor informatice ce conțin software ca principală componentă.
  4. Inginer de sistem software - Activități de adaptare și/sau de armonizare a soluțiilor hardware, software și a sistemelor de operare, precum și a aplicațiilor existente ori proiectate la necesitățile reale sau estimate ale utilizatorilor, în vederea îndeplinirii cerințelor privind satisfacerea gradului de solicitare (timpul de răspuns).
  5. Manager de proiect informatic     - Activități de coordonare a sistemelor de dezvoltare specifice aplicațiilor informatice majore, inclusiv coordonarea personalului și urmărirea cerințelor proiectelor (informații/date necesare, programare, analiză). Managerii de proiect dezvoltă, planifică, analizează, estimează și stabilesc prioritățile aferente componentelor ce urmează să fie realizate, precum și fazele și termenele de execuție a proiectelor.
  6. Programator - Activități de realizare a programelor pentru calculator, conform unor specificați predefinite, și asamblarea lor în sisteme coerente, inclusiv testarea în vederea asigurării conformității cu specificațiile.
  7. Proiectant de sisteme informatice - Activități care combină aptitudinile analitice și de proiectare bazate pe cunoștințe de specialitate cu cunoștințe în utilizarea instrumentelor software sau a limbajelor de programare, în vederea producerii și implementării unor soluții funcționale care să corespundă cerințelor predefinite ori unor necesități organizaționale.
  8. Programator de sistem informatic - Activități care combină aptitudinile analitice și de proiectare cu cunoștințe adecvate de tehnologie software și hardware, în vederea definirii, proiectării, realizării, testării, implementării și modificării sistemelor informatice ce conțin software ca principală componentă.

Angajații trebuie să aibă studii superioare pentru a beneficia de scutirea de impozit.

Acești profesioniști scutiți de impozit lucreză în firme cu următoarele domenii de activitate (coduri CAEN):

  1. Cod CAEN 5821 - Activităţi de editare a jocurilor de  calculator
  2. Cod CAEN 5829 - Activităţi de editare a altor produse software
  3. Cod CAEN 6201 - Activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)
  4. Cod CAEN 6202 - Activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei
  5. Cod CAEN 6209 - Alte activităţi de servicii privind tehnologia informaţiei.

 

Parallax

Vizualizari
27701
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri