Luminita Pirvu

Cum să vinzi de Valentine's Day și Marțisor. Ce tipuri de campanii se potrivesc

Thumbnail

În lunile februarie - martie vânzările cresc pentru comercianți însă, acestea variază foarte mult de la industrie la industrie. Este perioada optimă pentru creșterea profitului însă, dacă ești proprietar de magazin online trebuie să știi câteva lucruri esențiale dacă vrei să te promovezi eficient. Cum gândim campaniile și mesajele pentru a obține profit în această perioadă? 

Înainte de a începe o campanie de promovare antreprenorii sau oamenii de marketing trebuie să știe bine cine este decidentul. De exemplu, pentru zilele de Sf. Valentin/Dragobete, cel mai probabil bărbatul este cel care va achiziționa cadoul, fie că vorbim de un buchet de flori, o cină romantică, o bijuterie, o excursie etc. De cealaltă parte, de 8 martie de obicei fetele sărbătoresc între ele, ies cu prietenele în oraș sau își fac cadouri, explică Toma Grozăvescu, fondator agentia de marketing Smarters.

Marketerul explică pentru StartupCafe.ro cum poți să-ți stezi o campanie de marketing în această perioadă, ce tipuri de promovări funcționeză cel mai bine și cum să targetezi persoanele potrivite. 

Acesta susține că pentru început trebuie creată cererea și aici ține de magazinul de a-i face conștineți pe clineți că își pot rezolva “problema” prin produsul lor. Iată câteva tipuri de campanii recomandate pentru această perioadă: 

Campanii de display (Facebook Ads, Google Display, YouTube)

  • Platformele/strategiile alese diferă în funcție de publicul țintă, de exemplu Instagram pentru cei mai tineri (până în 24 de ani), Facebook sau Google Display pentru restul.
  • Prin Google poți afișa reclame pe o serie de site-uri care fac parte din rețeaua Google Display network - numărul lor este considerabil (doar site-urile mari, cum ar fi cele de stiri, manageriaza aceste afisari de unele singure). 
  • Poți alege anumite teme/cuvinte cheie ale paginilor unde să fie afișate reclamele. De exemplu, daca avem produse fashion, putem alege ca acestea sa apara doar pe bloguri din domeniu, lucru care ajuta la rata de click. Pentru acest tip de campnii se plătește în general pentru 1000 de afișări. Acest preț variază foarte mult de publicul țintă pe care îl ai și de industria în care te afli.
  • Google Display este util pentru campanii de branding pe termen lung.
  • Prin Facebook (și Instagram) ai acces la foarte multe optiuni de targetare din punct de vedere demografic, al intereselor și al comportamentelor online. Aceste tipuri de campanii sunt ideale mai ales dacă ai produse care arată bine din punct de vedere vizual.

Campanii search

  • se referă la anunțurile sponsorizate pe care le vezi atunci când cauți ceva pe Google. Acestea au un mic “Anunț” scris cu verde și apar primele în rezultate.
  • Aceste tipuri de reclame sunt perfecte atunci când publicul țintă caută activ produsele tale. Poți vedea volumul de căutări și costul per click aproximativ pentru anumite cuvinte cheie folosind Keyword Planner, un instrument gratuit de la Google.
  • La campaniile de tip Search pretul este per click. Avantajul este că te afli în concurență doar cu cei care vând aceleași tip de produse ca și tine, doar cu cei care licitează pentru aceleași cuvinte. Deci costurile variază de la produs la produs, de la 5-10 bani pentru anumite cuvinte cheie, la 5-10 lei pentru altele.

Strategia Single Keyword Adgroup

  • asta înseamnă să creezi mai multe grupuri în campaniile tale, fiecare cuvînt cheie având un anunț specific. Asta te ajută să reduci costurile, mărești rata de click și rata de conversie.

Video-uri sau GIF-uri

  • sunt anunțuri mai dinamice, care atrag atenția

Sfaturi și ponturi despre cum să-ți setezi o campanie

Fii creativ. Toată lumea va încerca să se folosească de context pentru a vinde. Dacă mesajul tău este “și noi…” sunt șanse mici să îți atingi obiectivele de vânzări. Cum poți fi creativ? Folosește o altă targetare. De exemplu: 

  • vinde produse de femei bărbaților, 
  • folosește alt tip de ad-uri (video, GIF). 
  • tragetează doar persoanele care sunt într-o relație sau identifică alte interese specifice pentru a-ți arăta reclamele doar unui public țintă interesat să cumpere.

Textele de pe site contează. Dacă nu te poți bate la preț, fii sigur că ai o pagină de produs care vinde. Mergi dincolo de textele primite de la furnizor și asigură-te că omul se identifică cu dorința/nevoia pe care o satisface produsul.

Gândește pe termen mediu. Cum poți obține contactele celor care te vizitează dar nu cumpără? Anul mai are încă 10 luni pe lângă febaruarie-martie. Îi poți atrage acum și îi poți transforma în clienți mai târziu.

În rest, principiile pentru a face marketing cu succes sunt valabile indiferent de perioada anului: testare, masurare, intelegerea clientului, cunoasterea instrumentelor de promovare, explică Toma Grozăvescu. 
 

Parallax

Vizualizari
1066
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri