Raluca Abrihan

Comercianţii din UE, obligaţi să trateze clienţii online din străinătate ca pe cei locali şi să ofere aceleaşi preţuri

Thumbnail

Circa 63% dintre magazinele online din UE nu permint cumpărătorilor să facă achiziții din alt stat membru. În aceste condiţii comercianții vor fi obligați să îi trateze pe clienții online dintr-un alt stat UE la fel ca pe cei locali, adică să le ofere acces la aceleași prețuri sau condiții de vânzare a produselor sau serviciilor pe care le comercializeză, fie că vorbim de rezervări de hoteluri, închirieri de mașini, festivaluri de muzică sau bilete de intrare la parcuri de distracții, potrivit regulamentului privind blocarea geografică, al Comisiei Europeane.

În prezent, 63% dintre paginile de internet nu permit cumpărătorilor să facă achiziții din alt stat membru, conform rezultatelor unui studiu efectuat de către Comisia Europeană prin intermediul ”cumpărătorilor misterioși”. În cazul bunurilor, cea mai mare blocare geografică a avut loc pentru echipamentele electromenajere (86%), iar în cazul serviciilor, pentru rezervările online în domeniul timpului liber, cum ar bilete la evenimente sportive (40%).

Însă, propunerea de regulament a Comisiei Eurpene şi votată de Parlamentul European interzice ”blocarea geografică” a cumpărătorilor care accesează pagini de internet din alt stat membru UE, pentru a le permite să aleagă de pe ce pagină vor achiziționa bunuri sau servicii, fără să fie blocați sau redirecționați automat către o altă pagină din cauza naționalității, locului de rezidență sau chiar a unei locații temporare unde se află.

Comercianții vor fi obligați să îi trateze pe clienții online dintr-un alt stat UE la fel ca pe cei locali, adică să le ofere acces la aceleași prețuri sau condiții de vânzare, atunci când:

  • cumpără bunuri (de ex. aparate electromenajere, electronice, haine) care sunt livrate către un stat membru spre care comerciantul are ofertă de livrare în condițiile sale generale sau care sunt colectate de la o locație agreată de ambele părți, într-un stat membru în care comerciantul oferă această opțiune (comercianții nu sunt obligați să livreze în toate statele UE, dar cumpărătorii trebuie să aibă opțiunea de a colecta pachetul de la o locație agreată cu comerciantul)
  • primește servicii furnizate electronic care nu sunt protejate de copyright, cum ar fi servicii de stocare de date, cloud, firewall, găzduire pagini de internet
  • cumpără un serviciu care este furnizat în locația comerciantului sau în altă locație unde operează comerciantul, cum ar fi hoteluri, evenimente sportive, închirieri de mașini, festivaluri de muzică sau bilete de intrare în parcuri de distracții

Regulile interzic și tratament diferit pentru cumpărători în funcție de țara de origine a cardului de credit sau de debit. Furnizorii vor putea permite ce modalități de plată doresc, dar nu vor putea discrimina împotriva unui brand specific de instrumente de plată, pe baza naționalității.

Conținutul protejat de copyright este exclus pentru moment

Conținutul digital protejat de copyright, cum ar fi cărți electronice, muzică ce poate fi descărcată sau jocuri online nu face obiectul acestor noi reguli, pentru moment. Cu toate acestea, Comisia Europeană va trebui să evalueze după doi ani de la intrarea în vigoare a acestei legislații dacă interzicerea blocării geografice trebuie extinsă pentru a cuprinde și acest tip de conținut.

Acordul privind regulamentul privind blocarea geografică trebuie aprobat formal de Consiliu.

Noile reguli se vor aplica la nouă luni după publicarea în Jurnalul Oficial al UE, adică înainte de sfârșitul anului 2018.

Consumatorii UE manifestă o cerere tot mai mare de cumpărături online transfrontaliere. În ultimii zece ani, numărul europenilor care cumpără online s-a dublat.

Parte a pieței unice digitale, regulamentul pentru eliminarea blocării geografice nejustificate a fost inclus în pachetul de comerț electronic, împreună cu legislația privind serviciile poștale transfrontaliere de coletărie, ce urmează a fi votată în plen în martie 2018 și cu o lege privind întărirea aplicării măsurilor de protecție a consumatorului, aprobată deja de Parlament în noiembrie 2018.

 

Parallax

Vizualizari
2369
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri