Raluca Abrihan

Angajaţii care lucrează de acasă: Avantaje şi dezavantaje. Sfaturi pentru angajatori pentru ca munca remote să funcţioneze

Imagine principala
munca de acasa

“Pot sa lucrez azi de acasă?” - Când această întrebare apare dimineaţa, în aceeaşi zi, sau cu o seară înainte, este clar că nu ne aşteaptă o zi productivă. “Munca de acasă” pare să fie un compromis pe care companiile îl acceptă de nevoie într-o lume în care e din ce în ce mai greu sa îţi tii oamenii. Astfel, ziua de lucru ajunge să fie ca o zi de weekend, lejeră, în care faci câte ceva. Nu sunt mulţi care să o zică cu voce tare, însă angajatorii ştiu faptul că angajaţii nu au aceeaşi productivitate atunci când lucrează remote, explică o analiză realizată de DevAcademy.

 

Dacă lucrul remote ar funcţiona, companiile l-ar fi adoptat până acum. Tehnologia ne permite de câţiva ani să lucrăm de oriunde, mai arată fondatorii DevAcademy, Paul Apostol şi Lucian Ghindă.

Câteva dintre motivele pentru care “work from home” pare să nu funcţioneze:

  • De la bun început solicitarea vine pe un fond de compromis: am petrecut prea mult noaptea dinainte, m-am trezit prea târziu, nu am chef, am altceva de făcut

  • Mediul în care rămânem este de obicei acasă unde găsim factori de distragere, obişnuinţă non-productivă

  • Nu prea te vede nimeni, nu poţi fi tras la răspundere

 

Sfaturi pentru angajatori pentru ca munca de acasă să funcţioneze:

  • Transformă totul într-un proiect strategic. Fă să fie ceva foarte important. Rezervă-ţi sufcient timp pentru o implementare corectă.

  • Poti reglementa “munca de acasă” şi implementa o sub-cultură a organizaţiei în care să existe o disciplină a lucrului de acasă sau de la distanţă

  • Metrici de măsurare a obiectivelor, “to do list completion rate”, etc

  • Discuţii, comunicări, awareness cu angajaţii. Staţi de vorbă cu ei şi explicaţi-le de ce a lucra de acasa este mai greu decât a lucra de la birou, povestiţi-le despre tips and tricks şi cum pot face pentru a rămâne concentraţi pe task-urile la care lucrează

  • Engagement mare din partea managerilor: calluri, discuţii sincronizate, status updates. Comunicarea video ajută mult întrucât transmite o conexiune emoţională mai puternică între angajat şi mediul de lucru

  • Implementează, pas cu pas, un birou virtual pentru echipă. Asta nu înseamnă eliminarea spațiului fizic din ecuație, ci modificarea rolului unui birou clasic. Acest proiect va transforma biroul fizic într-un spaţiu de suport iar productivitatea măsurată şi la care echipa se va raporta, în timp, va fi independentă de locaţia în care se află membrii acesteia. Astfel, munca de acasă va deveni doar un detaliu iar productivitatea va ţine strict de conștiinciozitatea angajatului, nu şi de locaţia în care se află.

 

Principalele sfaturi pentru a fi mai productivi, pentru cei care aleg să lucreze remote:

  • Amenajarea unui spaţiu fizic acasă (birou, spaţiu de lucru)

  • Alegerea unui spaţiu remote care să te impulsioneze să progresezi (cafenelele în care multă lume lucrează sau huburile de lucru pot fi locuri care te inspira să fii productiv)

  • No distractions. Disciplina de a te feri de orice distragere. Poţi alege să ai etape de 50 de minute pe oră în care nu te laşi distras de nimic.

  • Fără zgomot deranjant. Foloseşti căştile, poţi opta şi pentru muzica de focus

  • Încearcă să mergi cu alti colegi la început, şi să vă impulsionaţi să fiţi productivi

  • To do-list, înainte şi după

  • Nu merge să iei masa în timp ce vrei să şi lucrezi. Rezervă-ţi o pauză de masă.

DevAcademy este o organizaţie fondată de doi antreprenori români specialiști tech. DevAcademy oferă programe gratuite de educație non-formală în București, susținându-i pe cei care doresc să se specializeze în industria tech cu track-uri intensive de învățare a limbajelor de programare și a tehnologiilor din spate.

Parallax

Vizualizari
5102
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri