Raluca Abrihan

De la blog la aplicaţie de nutriţie: Cum găseşti o nişă potrivită pentru o mică afacere

Imagine principala
ruxandra micu

O tânără antreprenoare (pe atunci studentă la Arhitectură) lansa în urmă cu cinci ani un blog unde vorbea despre pasiunea ei pentru mâncare şi reţete speciale, dar pe care s-a gândit ulterior să-l tranforme într-o afacere. Iată cât a investit în această idee, cum funcţionează şi cine sunt clienţii acestui gen de business.

 

Ruxandra Micu, fondatoarea Gourmandelle.com, era stundentă la Arhitectura şi interesată de web design şi online marketing, când s-a gândit să pună în practică ce învăţase în aceste două domenii şi a lansat un blog, unul dintre alte câteva zeci, câte erau la noi în România la momentul respectiv, în diverse domenii. În timp, a reuşit totuşi să-i găsească o transformare care să-i aducă şi bani.

Totul a pornit cu blogul, lansat acum 5 ani ca un hobby. Inițial nu a fost gândit deloc ca business, însă treptat a devenit o parte foarte importantă a vieții mele, iar începând de anul trecut am decis să îl transform și într-o afacere. Deși am studiat arhitectura, m-am simțit mai mult atrasă de web design și online marketing, încă din anul 2 de facultate, așadar cunoștințele acumulate pe plan profesional m-au ajutat foarte mult în a transforma proiectul Gourmandelle dintr-un simplu hobby, într-o sursă de venit.

Ideea aplicației Gourmandelle Meal Plans a venit în urma cererii primite din partea vizitatorilor blogului. Am fost adesea contactată pentru a face planuri de masă personalizate și astfel a apărut ideea de a crea o metodă automatizată pentru acest proces. Prin crearea acestei aplicații web automatizate pot ajuta un număr nelimitat de persoane să adopte o dietă sănătoasă, spune Ruxandra Micu.

Cum orice afacere are nevoie de o investiţie pentru a putea porni, aplicaţia creată de Ruxandra a reuşit să obţină o finanţare de 15.000 de euro din partea unui angel investor, dar în schimbul unei participaţii destul de mari (50%) din firmă.

Din a două jumătate a primului an de activitate afacerea va fi capabilă să se susțină singură, după cum susţine fondatoarea Gourmandelle .

 

Ce este Gourmandelle Meal Plans şi cum funcţionează

Aplicația de planuri de masă face ca serviciile de food coaching să fie mai accesibile publicului larg. Scopul planurilor de masă este acela de a îi ajuta pe clienți să își organizeze dieta și să își schimbe stilul de viață, ușor și fără prea mult efort. Aceasta se adresează în special celor care au restricții alimentare cauzate de diverse intoleranțe sau alergii, pentru persoanele care vor să mănânce sănătos și pentru cei care vor să adopte o dietă nouă.

Pentru a comanda un plan de masă personalizat, clientul completează un formular de comandă în care menționează ce preferințe culinare are (ingrediente care îi plac sau displac), ce dietă dorește să urmeze (vegetariană, vegană, raw vegană, pescetariană, macrobiotică, low FODMAP, clean eating), ce intoleranțe/alergii alimentare are (fără fructoză, fără gluten, fără lactoză, fără soia, ouă etc) și își setează anumite obiective personale (slăbit, crescut masă musculară, mâncat cu mai puține alimente procesate etc).

În momentul în care se loghează în cont, planul de masă este deja disponibil și respectă toate criteriile de customizare pe care le-a ales.

Aplicația are o interfață ușor de folosit, cu un tur virtual declanșat la început ce are scopul de a-l obișnui pe utilizator cu toate funcționalitățile sale. Planurile de masă pot fi printate, rețetele pot fi schimbare sau mutate în altă zi, pot fi generate liste de cumpărături pe intervale de timp personalizate și se pot afisa chiar și informațiile nutriționale pentru fiecare rețetă în parte – explică fondatorea startup-ului.

Criteriile de personalizare pentru planurile de masă sunt stabilite de fiecare utilizator în parte, și anume dieta dorită, preferințe culinare, intoleranțe și alergii alimentare, obiective, indice de masă corporală (calculat automat). De asemenea, se poate selecta ca planul de masă să fie personal, sau pentru cupluri și chiar familii.

Rețetele din planul de masă sunt rețete complete, cu instrucțiuni clare și cantități exacte de ingrediente. Acestea sunt rețete simple, care se pot face rapid. Micul dejun de obicei durează maxim 10 minute, prânzul 25-30 de minute, iar cina poate ajunge în anumite cazuri la o durată de preparare de maxim 40 de minute, mai adaugă antreprenoarea.

Aplicația a fost lansată în luna în la octombrie 2016 şi are circa 250 de utilizatori.

Momentan, aproximativ 10% dintre utilizatori sunt recurenți. Majoritatea utilizatorilor au preferat să comande planuri de masă one-time, însă pe intervaluri mai mari de timp – 3 luni sau chiar și un an, mai spune Ruxandra.

 

Publicul țintă al aplicației este format din persoane cu vârsta medie de 30+ ani, cu venituri peste medie și cu preocupare pentru propria sănătate și interes crescut față de tot ce înseamnă un stil de viață sănătos.

De asemenea, aplicația este targetată către persoanele cu intoleranțe sau alergii alimentare dar și către persoanele care își doresc să adopte o dietă nouă.

Cei mai mulți utilizatori sunt din SUA, dar și din alte țări din Europa. Deocamdată aplicația nu a fost promovată și în România.

“Momentan, serviciile generate de Gourmandelle Meal Plans țin doar de food coaching, însă începând cu a doua jumătate a anului viitor avem în plan atragerea unor specialiști în echipa Gourmandelle, pentru a putea oferi o gamă mai larga de servicii clienților”, spune Ruxandra Micu.

Antreprenoarea mizează valul de creştere al nişei celor interesaţi de tot ce ţine de zona de sănătate, sport şi mâncat sănătos (wellness), precum şi vegetarianism, veganism, macrobiotică.

Piața din SUA este bine definită în acest sens, iar populația este mult mai receptivă în a cumpăra servicii digitale de food coaching și nutriție. Există exemple notabile de websiteuri și servicii similare care au venituri de milioane de euro pe an. Piața din România, în ceea ce privește planurile de masă și cursurile online de nutriție, este încă la început.

Se caută foarte mult dietele personalizate, pentru că oamenii au început să înțeleagă că fiecare organism funcționează diferit și are nevoi specifice. Așadar planurile de masă personalizate, rețetele create special pentru nevoile clientului, precum și cursurile interactive de nutriție, sunt trenduri în creștere în această nișă, spune Ruxandra.

Ea estimează că până la sfarșitul primelor 12 luni de activitate vom avea o cifră de afaceri de peste 50.000 de euro și un profit de aproximativ 10.000 de euro. Iar pentru finalul anului următor, preconizează o creștere a veniturilor la circa 70.000 de euro.

În cazul în care obiectivele pe partea de trafic vor fi atinse, chiar și cu o rată de conversie mică, cifra de afaceri în al doilea an de activitate poate fi dublată față de cea pe primul an. De asemenea, în această toamnă se va lansa partea de membership pentru website, cu multe resurse utile (video-uri, interviuri cu specialiști, eBooks, ghiduri, tutoriale, oferte speciale etc) disponibile doar pentru membrii comunității Gourmandelle, contra unei taxe lunare. Vom organiza și 3-4 cursuri de gătit în București, ce vor avea ca tematică transformarea preparatelor clasice cu carne în delicii vegetariene.

În aprilie 2018 ne propunem să lansăm și un curs online despre dieta macrobiotică, dietă foarte populară în SUA și pe care ne dorim să o facem cunoscută și în România.

Parallax

Vizualizari
3645
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri