Ovidiu D. Popica

Google și Udacity oferă 60.000 de locuri pentru cursuri de bază în programare Android, HTML, CSS

Thumbnail

Udacity, platforma globală de instruire online și Google au deschis înscrierile pentru un total de 60.000 de locuri destinate celor care fie doresc să învețe noțiuni de bază despre programare HTML/CSS ori Android, fie au deja o minimă experiență în programare și doresc să își dezvolte cunoștințele. Termenul limită pentru înscrieri este 15 octombrie 2017, cursurile vor fi exclusiv online iar prima etapă va dura 3 luni.

Până la termenul limită au mai rămas:

 

 

Cursurile de programare pentru începători dar și pentru cei care au deja o minimă experiență în programare se împart în două, fiecare cu câte 30.000 de locuri:

  • Web developer: 20.000 de locuri pentru începători, 10.000 de locuri pentru cei care au deja o minimă experiență în programare. Cursul este destinat celor interesați să creeze și să dezvolte website-uri

  • Android developer: 20.000 de locuri pentru începători, 10.000 de locuri pentru cei care au deja o minimă experiență în programare. Cursul este destinat celor care doresc să creze și să dezvolte aplicații pentru telefoanele mobile cu sistem de operare Android

Vor fi acceptați aplicanți din 28 de țări ale Uniunii Europene - deci și Romania, dar și din Rusia, Egipt, Israel și Turcia. Candidații trebuie să aibă 18 ani împliniți.

Pentru fiecare dintre cele două categorii, vor fi selectați câte 3.000 de cursanți - 2000 de începători respectiv 1000 dintre cei care au ceva experiență -, cu rezultatele cele mai bune, care vor merge mai departe, în programul de burse Nanodegree, pentru alte 6 luni, în următoarele programe

  • Front-End Web Developer,

  • Mobile Web Specialist,

  • Android Basics Nanodegree.

  • Android Developer.

Înscrierile pentru Web and Android Scholarship Program se fac online și presupun completarea unor date personale precum și redactarea unei scurt text de prezentare și motivație.

  • Termenul limită pentru înscrieri este 15 octombrie 2017

  • Cursurile vor fi exclusiv online și vor fi formate din lecții, chestionare, tutoriale video și interacțiuni cu tutorii Udacity

  • Aplicanții selectați vor fi anunțați pe 30 octombrie 2017

  • Cursurile vor începe pe 6 noiembrie 2017

Parerea ta despre articol
Vizualizari
32372
Conţinut
Adauga comentariu
Vlăduț
Ilie
Mulțumesc pentru informații! :)
P.S: termenul limită e 16 octombrie. Mai avem o zi în plus :D