Raluca Abrihan

Unul dintre cei mai importanţi investitori: “O problemă mare în Silicon Valley - este prea uşor să obţii bani”

Thumbnail

Bill Gurley, unul dintre cei mai mari invesitotori din Statele Unite atrage atenţia că există o porblemă sistematică în Silicon Valley – ratele dobânzilor sunt prea mici, iar capitalul din piaţă e prea mare, o combinaţie periculoasă şi fără precedent. Cu alte cuvinte, el atrage atenţia că startup-urile obţin prea uşor finanţări prea mari, ceea ce este anormal şi ar putea însemna că multe dintre aceste startup-uri sunt “umflate”, iar antreprenorii buni sunt dezavantajaţi de situaţie.

 

Bill Gurley este unul dintre primii investitori ai Uber, iar acum se află în boardul de conducere al unor companii precum GrubHub, Nextdoor, OpenTable şi Stitch Fix. De asemenea, el a mai investit în companii precum Shopping.com (cumpărată de eBay) sau Vudu (cumpărată de Walmart).

Gurley a fost desemnat, în urmă cu doi ani, de către TechCrunch, investitorul VC (cu capital de risc) al anului.

Cauza care stă la baza marii probleme din Silicon Valley este legată de rata scăzută a dobânzii care a creat o concurenţă acerbă în rândul investitorilor cu capital de risc – ceea ce înseamnă că antreprenorii pot foarte uşor să îşi negocieze acum termenii de investiţii.

S-a produs oarecum o rocadă, investitorii sunt cei care se luptă pentru firmele în care să investească şi nu startup-urile pentru a obţine investiţii.

“Pentru că antreprenorii deţin această putere, este mult mai dificil pentru investitori să controleze şi să influenţeze firmele pe care le au în portofoliu”, este de părere Gurley, citat de BusinessInsider.

El este de părere că o soluţie pentru această problemă este extrem de dificil de găsit. “Probabil o posibilă soluţie ar fi creşterea ratei dobânzii la vârfuri de 10% şi să dispară complet acest capital gratuit disponibil în piaţă”, spune Gurley, dar recunoşte că şi aceste măsuri pot avea efecte secundare.

Într-un interviu mai vechi (vezi video), investitorul este de părere că accesul prea facil la capital este un lucru negativ pentru antreprenori. “Cei mai mulţi dintre directorii de companii cu care lucrez îşi doresc ca acest lucru să înceteze pentru că ei trebuie să joace conform regulilor din teren, să accepte ce se întâmplă în piaţă. Antreprenorii buni pot să ridice bani în orice stadiu al afacerii, drept urmare când sunt mai puţini bani disponibili în piaţă, cei mai buni antreprenori sunt avantajaţi”, spune Bill Gurley.

 

Parallax

Vizualizari
1676
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri