Claudiu Zamfir

30 de artiști și colecționari handmade, la un târg de haine țărănești în București

targ hadmade haina taranaeasca

Un număr de 30 de meșteri, artiști și colecționari din toată România vor participa la un târg de haine țărănești, la București, a anunțat luni Muzeul Țăranului Român, într-un comunicat remis StartupCafe.ro.

Târgul de vară Haina țărănească este programat de vineri, 23 iunie, până duminică, 25 iunie 2017, de la orele 10 de dimineață până la 6 seara, la Muzeul Național Țăranului Român, din Capitală.

Cămăși femeiești și bărbătești, poale, catrințe, fote, vâlnice, ii brodate sau pictate, marame țesute din borangic, costume întregi vechi și noi, cordoane și podoabe vor fi expuse și scoase la vânzare la târgul prilejuit de sărbătorile de Sânzienele și Ziua Universală a Iei.

De asemenea, a târg vor fi vor fi vândute și alte produse de casă și handmade: prăjituri, patiserie, miere, turtă dulce.

Târgul este și un prilej de a aminti publicului că, în această lună, Muzeul Țăranului a lansat expoziția virtuală Haina Țărănească, în cadrul proiectului We wear culture, inițiat de Google, a menționat sursa citată. 

Conţinut

Adauga comentariu