CZ

VIDEO. Start-up Nation: Se semnează primele acorduri de finanțare pe fonduri UE (ministru)

Thumbnail

Firmele din mediul urban, în afară de București-Ilfov, semnează, începând din această săptămână, primele acorduri de finanțare în programul Start-up Nation 2017, pe partea finanțată din fonduri europene, a declarat, vineri, ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

”Programul Start Up Nation, începând cu această săptămână, semnează primele acorduri de finanțare pe fonduri europene” - a spus Nica, la evenimentul Topul național al firmelor private din România, organizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).

Tot în sfera firmelor mici și mijlicii, Nica a menționat Programul Național de Dezvoltare a Antreprenoriatului, o schemă de finanțare de 130 de milioane de euro pentru incubatoare de afaceri, loc în care localitățile, IMM-urile, universitățile ”pot crea acel ecosistem pentru dezvoltarea activității IMM-urilor”.

De asemenea, începând de săptămâna viitoare, 330 de milioane de euro vor fi alocați suplimentar sectorului IMM în cadrul Programului Operațional Regional, decizie despre care StartupCafe.ro a mai scris.

În context, Nica a recunoscut neplăcerile create solicitanților de mecanismul românesc de gestionare a fondurilor UE în perioada de programare 2007-2013 și a menționat că în această perioadă este în curs de modificare a Ordonanței de urgență nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

”Este adevărat, mecanismul de atragere a fondurilor europene nu a fost un exercițiu ușor în perioada anterioară și mulți dintre dumneavoastră ați fost pedepsiți pe nedrept, fie din vina angajaților mei, fie din vina sistemului legislativ, fie din vina altora. Aceste lucruri trebuie îndreptate.

Astfel, începând de ieri am început procesul de modificare a ordonanței 66, în ceea ce privește stabilirea de nereguli și fraude în sistemul de gestionare a fondurilor europene. Suntem deschiși la toate propunerile venite din partea mediului de afaceri.

Poate acest guvern nu a avut întotdeauna deschiderea pe care Ministerul Fondurilor Europene o are în ceea ce privește relația cu mediul privat, dar dialogul continuu, dialogul și transparența, pentru ministerul pe care îl reprezintă sunt un atu esențial” - a mai spus ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

Parallax

Vizualizari
1713
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri