Claudiu Zamfir

Mirajul Start-Up Nation: Cazul nefericit al unor antreprenori care au rămas cu datorii pe firmă

Thumbnail

Start-Up Nation nu a mers pentru toată lumea așa cum și-ar fi dorit: doi antreprenori din Sfântu Gheorge, soț și soție, povestesc cum firma lor a rămas și cu datorii la bancă, nu numai că nu au primit cei 200.000 de lei promiși de stat, după ce au aplicat la ediția 2017 a programului de finanțare. Hai să învățăm ceva de aici!

În august 2017, Emoke și Lazslo Kovacs au crezut că au tras lozul câștigător când au fost anunțați că au fost selectați pentru finanțare în programul Start-Up Nation. Ei începuseră pe cont propriu să facă siropuri din coacăze negre și alte fructe, iar cei 200.000 de lei din programul de finațare de la stat erau șansa lor pentru a face din asta o afacere de familie, după cum povestește Emoke într-un mail trimis StartupCafe.ro.

La începutul lui septembrie 2017 au semnat deja contractul cu statul. „Ne-am grăbit pentru că am vrut să mai prindem sfârșitul sezonului de presat”, își amintește antreprenoarea. „Dar nu merge așa. Am început să facem cunoștință cu vestitul sistem birocratic din România”.

Până la urmă, la începutul lui octombrie au semnat contractul cu banca parteneră pentru a primi creditul-punte. În programul Start-Up Nation antreprenorul trebuie să facă achizițiile pe banii săi, pentru ca apoi să-i fie decontate de către stat. Pentru cei care nu au bani, s-a introdus o facilitate utilă: băncile partenere oferă credite-punte, cu dobândă suportată din banii programului, pentru ca apoi statul să plătească împrumutul direct băncii în locul antreprenorului.

După încă două luni și jumătate, creditul-punte a fost aprobat și de  Fondul național de garantare al statului și de Fondul Român de Contragarantare, pentru că aceste credite au beneficiat de garanții de stat.

Așadar, de la depunerea proiectului, în iunie-iulie, până prin decembrie 2017, cei doi antrepreneori din Sfântu Gheorghe au trecut prin acești pași pentru a începe în sfârșit să facă achizițiile de care aveau nevoie, pentru ca apoi să poată produce siropurile de fructe atât de apreciate până atunci doar în cercul lor de prieteni.

La sfârșitul lui decembrie au încheiat contractele cu furnizorii cei mai importanți. „Documentația de plată (licitație, contract etc.) a fost verificată de bancă și am primit lumina verde. Apoi a virat în mod operativ, la timp banii. La o achiziție mai mică, în valoare de 1200 lei, a trebuit să renunțăm, pentru că nici la a treia solicitare de oferte nu am găsit un furnizor cu codul CAEN potrivit”, povestește antreprenoarea.

S-au plătit achizițiile din creditul-punte luat de la bancă.

Problemele au început la Agenția pentru IMM (AIPPIMM) Brașov, de care aparține județul Covasna. „Au propus mici corectări, apoi au observat că cel mai mare furnizor nu are codul CAEN corespunzător” - povestește femeia.

Firma furnizoare mai livrase echipamentul repsectiv în program, pe același cod CAEN, în alte cazuri, fără probleme, din câte știa Emoke. Cu toate astea, Agenția din subordinea Ministerului pentru Mediul de Afaceri i-a recomandat să anuleze achizițiile efectuate și plătite și să reia procedura cu nould cod CAEN.

Așadar, practica neunitară de care s-au tot plâns antreprenorii Start-Up Nation 2017: una decide agenția de la Ploiești, alta agenția de la Brașov, alta Agenția de la Iași - toate pe aceeași speță. dacă ai ghinion să faci afacerea într-un județ care aparține de o anumită agenție, poți pierde banii.

„Am comunicat aceasta băncii și firmei de consultanță (care le-a făcut soților Kovacs proiectul - n.r.), care a spus că aceasta ar fi ilegal, recomandându-ne să depunem cererea finală cu noul cod CAEN al firmei. După spusele lor, au fost asemenea cazuri și în alte regiuni și, acolo, s-a cerut, în completare, înregistrarea codului corespunzător”, povestește acum Emoke.

Oamenii au făcut contestație la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, la Direcția de Antreprenoriat din București, care coordonează toate agențiile teritoriale pentru IMM, și la Agenția IMM Brașov. Contestația a fost soluționată doar de Agenția Brașov, adică instituția contestată a fost și cea care a dat soluția. Si soluția a fost favorabilă agenției și defavorabilă soților Kovacs.

Așa se face că acum firma soților Kovacs a rămas cu un credit de 40.000 de euro la bancă și cu angajații pe care i-a încadrat pentru a-și îndeplini obligațiile din program. „Ai o afacere la început de drum și nu primești nicio șansă. Ai pierdut tot ce ai acumulat în ani, economiile familiei. Ai însă o datorie de 40 de mii de euro la bancă și angajații” - se plânge Emoke acum.

Concluzia ei: „Dragi tineri antreprenori, dacă aveți niște bani economisiți, mai bine nu vă apucați, sau căutați un program pe care vă puteți baza, altul decât Start-Up Nation din România, deoarece aici e harababură totală”.

Peste 8.400 de firme au fost acceptate la finanțare în Start-Up Nation 2017, cele mai multe finalizând cu succes implementarea investiției.

Citește și:

VIDEO Sală de jocuri în realitate virtuală deschisă prin StartUp Nation. Câți bani a investit antreprenorul

Parallax

Vizualizari
14586
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Mihai
Tardea
Eu as spune altfel: Dragi tineri antreprenori, nu faceti ca cei din articol, cititi documentatia, cautati furnizori ce au cod CAEN corespunzator, nu faceti contracte cu orice bisnitar, solicitati raspunsuri in scris numai de la agentia de care apartineti. Daca nu va descurcati, platiti un consultant, ca altfel ajungeti sa dati vina pe agentii pentru incompetenta voastra.
poza de profil
Adrian
Protopopescu
Subscriu!
poza de profil
Alin
Andruta
Furnizorul trebuie sa aiba aceleiasi cod CAEN ca mine sau ce inseamna " furnizori ce au cod CAEN"?
poza de profil
Adrian
Protopopescu
Subscriu spuselor lui Mihai Tardea. Asemenea cazuri sunt excepții, sunt suficiente exemple de succes încât să se poată spune că Start-Up Nation e un program bun și care poate fi excelent pentru mulți, cu condiția ca și mulții să fie atenți, informați și implicați. Știind că se apropie ediția 2018: ar fi corect să se publice și povești de succes aferente anului 2017, nu numai excepții.

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri