Claudiu Zamfir

Rezultate Start-up Nation. Laufer: Una dintre agenții nu a finalizat evaluarea. Trebuie să cheltuim banii, pentru a putea cere alții la rectificarea din noiembrie

Thumbnail

Ministerul pentru Mediul de Afaceri nu a încheia evaluarea planurilor de afaceri din Programul Start-up Nation 2017, până joi dimineața, în condițiile în care termenul inițial pentru această fază, 29 septembrie, a fost prelungit.

Una dintre cele 8 agenții teritoriale pentru IMM-uri, din subordinea ministerului nu încheiase, până joi dimineața, evaluarea planurilor de afaceri depuse în programul Start-up Nation, însă la nivel național această fază a ajuns la numărul de înregistrare RUE 10.500 din lista celor peste 19.000 de firme aplicante, a declarat, joi, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, chestionat de StartupCafe.ro.

”Toate oficiile noastre au trecut deja de RUE 10.500, mai puțin Iașiul, pe care îl ajutăm să ajungă acolo, deci din acest punct de vedere am finalizat partea de evaluare” - a spus Laufer.

Aceasta înseamnă practic că mai trebuie încheiată evaluarea firmelor arondate Agenției pentru IMM Iași (din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamt, Suceava, Vaslui), pentru a se finaliza procesul de evaluare a firmelor care au șanse la finanțare. După evaluare, vor fi finanțate primele firme, în funcție de punctaj, în limita bugetului total al programului pe anul 2017, rămânând practic aproximativ 8.600 de IMM-uri care vor merge la finanțare.

Între timp, o serie întreagă de firme beneficiare au semnat deja contracte de finanțare, iar ulterior, pe 16 octombrie, s-a ridicat clauza suspensivă din contracte, pentru a le permite să treacă la implementare.

Săptămâna aceasta am anunțat că ridicăm toate clauzele suspensive ale acordurilor de fnanțare semnate iar toți cei care urmează să semneze de acum înainte vor semna fără clauze suspensive” - a mai afirmat Ilan Laufer, chestionat de StartupCafe.ro.

El a precizat că vrea ca până pe 15 noiembrie 2017 pentru toți beneficiarii care vor fi finanțați de pe partea de fonduri europene (firme din mediul urban, în afară de București și județul Ilfov) să se încheie faza de contractare, iar firmele care vor fi finanțate din banii de la bugetul de stat (firme din București, Ilfov și mediul rural) să cheltuie deja bugetul alocat până în prezent.

”Îmi propun ca într-o lună să contractez cei 500 milioane lei pe fonduri europene și să cheltui cei 250 de milioane de lei (care nu vor fi decontați de la Comisia Europeana - n.r.) poate și mai mult” - a spus Laufer.

El a menționat că numai în aceste condiții va putea cere bani suplimentari de la Guvern, la cea de-a doua rectificare bugetară a anului, care ar urma să se facă cel mai probabil în luna noiembrie.

Vom avea în noiembrie, din câte am înțeles, din nou, o rectificare. Noi trebuie până atunci să cheltuim tot acești bani pentru a putea să venim să cerem la rectificare sume suplimentare. (...) Pe programele pe care ministerul le desfășoară absorbția este de 100% și foarte rapidă. De aceea am dat ordin să se ridice toate clauzele suspensive, ca până pe 15 noiembrie să cheltuim toți banii pe care îi avem, plus să avem deja facturi la plată și în acest fel să primim buget suplimentar cât să ne acopere toate cheltuiele până la sfârșitul anului 2017” - a mai spus Ilan Laufer, pentru StartupCafe.ro.

Reamintim că în programul Start-up Nation 2017 este prevăzut un buget total de 1,7 miliarde de lei. Din acești bani, 500 de milioane de lei sunt credite bugetare pe care statul vrea să le deconteze apoi de la Uniunea Europeană, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU). Restul de 1,2 miliarde de lei erau prevăzuți inițial doar drept credite de angajament. Din aceștia, la prima rectificare bugetară a anului 2017, doar 250 de milioane de lei au fost transformați în credite bugetare, adică bani efectiv puși în buget pentru a fi cheltuiți.

Vizualizari
7986
Conţinut
Adauga comentariu
poza de profil
Em
Va
Ce abureala. De 2 săptămâni nu răspunde nimeni la telefonul agenției Ploiești. Am dosar cu numărul 70xx și nu am nici un răspuns.
poza de profil
Mr
TJ
De doua saptamani toata lumea zice de cifra 10500 firme, dar sunt firme cu numarul RUE 7000 carora nu li s-a spus rezultatul... sunt admise sau nu?
poza de profil
bogdan
giroc
Hai sa fim seriosi... cine il crede pe dnul Lauder (in romaneste Laudarosul ), ca vorbeste numai baliverne iar voi sunteti niste manipulatori ai opiniei publice pentru ca distribuiti balivernele lui, care vin din dorinta de a fi in atentia publicului... Crede ca ceea ce nu a facut intr-un an-absorbtia de fonduri europene- face intr-o luna. Hai sa fim seriosi!
poza de profil
Em
Va
Situația reala este asa: Dupa primele 6800 de dosare nu mai sunt bani și nu se mai comunica dacă ești admis sau respins. Asta pana da domnul ministru ordin... ca de... asa se face în România. Nu contează lista inițială unde se spunea ca au bani pentru 8000 și...
poza de profil
HOPE
FUTURE
8600 sau 6800...????
De unde stiti situatia reala asa de bine???
poza de profil
Em
Va
6800. De la agenția Ploiești. Domnul ministru a blocat personal informarea despre rezultatele evaluării peste rua 6800. Nu sunt bani..... Cum majoritatea cheltuielilor au fost prevazute pe anul în curs, și cum planul nu poate fi modificat, banii sunt pierduți.
poza de profil
marian
grama
nici la Ag. Constanta nu s-au incheiat sau nu am primit inca niciun raspuns. am RUE 76xx - personal cred ca va mai fi o amanare !