Claudiu Zamfir

Fonduri europene 2018: Max. 38.000 Euro pentru români care se întorc în țară să-și facă mici afaceri, prin Diaspora Start-Up

Thumbnail

Români plecați în străinătate care se întorc în țară vor putea să obțină fonduri europene de maximum 38.000 de euro, în urma unui concurs de planuri de afaceri care ar urma să aibă loc în vara anului 2018, în cadrul unui proiect derulat prin linia de finanțare Diaspora Start-Up, susțin organizatorii pe site-ul proiectului.

Proiectul „Acasă e cel mai bine – startup antreprenorial pentru Diaspora” este derulat de INTERLOG COM S.R.L, în parteneriat cu INFOR ELEA din San Secundo di Pinerolo, Italia si EUROTRAINING SOLUTION din București.

Potrivit sursei citate, finanțările vor putea fi acordate în urma unui întreg proces de pregătire și selecție a viitorlor antreprenori, astfel:

  • Se pot înscrie la aceste cursuri persoane care au cetațenie româna, cu domiciliul sau rezidența în strainatate de cel puțin un an, care își au reședința sau domiciliul în mediul rural sau în cel urban, în regiunile mai puțin dezvoltate ale României, respectiv Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est sau Sud Muntenia. Aceasta înseamnă practic toată țara, în afară de București și județul Ilfov.
  • În perioada iunie -septembrie 2018 va avea loc concursul planurilor de afaceri. La concurs pot participa cu planuri de afaceri atât cursanți cât și alte persoane.
  • Ședințe de consiliere antreprenorială de grup și individuale în care se va urmări dezvoltarea la viitorii antreprenori a capacității de a demara si de a conduce propria afacere.
  • Se vor organiza ședințe de consiliere individuala cu cei care își vor deschide firmele, pentru a întocmi corect dosarul de înființare al firmei și se va urmări depunerea documentelor la autorități și ridicarea lor pentru încadrarea in termenele asumate.
  • Se va supraveghea întocmirea și depunerea documentațiilor specifice pentru înregistrarea fiscală a firmelor și se va urmări realizarea și depunerea documentațiilor pentru obținerea autorizațiilor de funcționare, acolo unde este cazul.
  • Antreprenorii vor fi ajutati atunci cand lanseaza o afacere, cand dezvolta un produs nou, cand isi schimba aria de competente sau cand rezultatele ii confirma ca persoane de succes, insa ei nu simt asta.

Organizatorii declară că prin proiect își propun îmbunatatirea situatiei economice si promovarea unor locuri de munca durabile si de calitate in localitati urbane din zonele Vest, Centru, Sud Est și Sud Muntenia, judetele Hunedoara, Arad, Caras Severin, Alba, Braila, Vrancea, Buzau, Prahova, județul Constanța, orașul Constanța si judetul Argel, orasul Pitești.

Mai concret, se dorește ridicarea nivelului antreprenorial a minimum 300 persoane din categoriile persoane inactive, șomeri sau persoane care au un un loc de muncă și înființează o afacere în scopul crearii de noi locuri de munca sau desfășoară o activitate independentă.

Ca o condiție generală, viitorii antreprenori trebuie să fie persoane care în ultimele 12 luni au avut domiciliul sau rezidența în strainatate.

Potrivit sursei citate, se pot înscrie la aceste cursuri persoane care au cetațenie româna, cu domiciliul sau rezidența în strainatate de cel puțin un an, cu domiciliul în judetele Hunedoara, Arad, Caraș Severin, Alba, Brăila, Vrancea, Buzău, Prahova, județul Constanța, orasul Constanța si județul Argeș orașul Pitești. Persoanele interesate își vor anunța intenția de a participa la activitățile proiectului și vor depune un dosar cu documentele de înscriere specificate pe site-ul proiectului.

Proiectul va monitoriza și finanța prin schema de minimis 36 de noi firme în cele 10 judete, timp de 36 luni.

Pentru informarea românilor din străinătate care ar putea beneficia de aceste fonduri europene, sunt organzate „actiuni specifice in 3 tari in care Diaspora romanească este bine reprezentată: Italia, Spania, Marea Britanie, timp de 7 luni” - mai spun organizațiile care derulează proiectul.

Pentru a oferi cât mai multe informații potențialilor beneficiari finali ai acestui proiect, organizatorii au anunțat întâlniri cu românii din Spania, la Barcelona, Valencia, Alicante, Castellon.

Thumbnail

Așa cum a scris anterior StartupCafe.ro, prin linia de finanțare Diaspora Start-Up, din cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, sunt finanțate proiecte în care vor fi incluși români plecați în străinătate.

Aceștia vor fi angrenați în programe de pregătire antreprenorială, vor fi ajutați să-și întocmească planuri de afaceri și vor fi selectați în baza acestora pentru a primi fonduri nerambursabile de maximum 40.000 de euro fiecare, pentru demararea și dezvoltarea micilor afaceri în România, în anumite condiții.

Afacerile vor trebui să fie în mediul urban, în domenii non-agricole.

Lista completă a proiectelor în care se pot înscrie viitorii antreprenori poate fi consultată AICI.

Parallax

Vizualizari
17580
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri