Claudiu Zamfir

Fondul de garantare: Și startupurile vor putea lua credite de maximum 10 milioane RON

Thumbnail

Firmele mici și mijlocii din România, inclusiv startupurile, vor putea obține credite bancare cu garanții de stat, prin programul IMM Invest România, după operașionalizarea acestuia și cooptarea unor bănci partenere, a informat, vineri, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), într-un comunicat remis StartupCafe.ro.

În calitatea sa de mandatar al statului român, FNGCIMM afirmă că va acorda întreprinderilor mici și mijlocii eligibile garanții în nume și cont stat pentru creditele de investiții sau pentru capital de lucru în conformitate cu actele normative specifice Programului.

Ca element de noutate față de programele anterioare, IMM Invest România acordă facilități de garantare în cuantum de 80%  pentru credite de investiții pentru realizarea de proiecte de dezvoltare sau înființare de centre de agrement.

Potrivit Fondului, adresabilitatea programului este extinsă pentru beneficiarii eligibili: IMM-urile, inclusiv cele de tip start up, vor putea opta pentru credite garantate în proporție de 50% pentru capital de lucru și/sau realizarea de investiții până la valoarea maximă cumulată de 10 milioane de lei.  

După operaţionalizarea programului, FNGCIMM va demara procesul de selectare a băncilor care își manifestă interesul de a participa la Program, iar antreprenorii vor putea solicita credite garantate prin IMM Invest România.

Parallax

Vizualizari
1946
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
Aexandrina
Popa
referitor la finatre neranbulsabila 40,000e de la UE AM O NELAMURIERE
1, ideea mea este de a face o mini cresa cu program 7-18 pt copii intre 3.5 ani.
2,daca afacerea este non profit ,care este beneficiul meu ? care va fi castigul meu ?
multumesc ( iasomie1960@gmail.com)

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri