Raluca Abrihan

Tot mai multe firme aleg să instaleze echipamente robotice industriale. Domeniile cele mai interesate de această tehnologie (studiu)

Thumbnail

În acest an este estimată o creștere de 18% în ceea ce privește instalarea de echipamente robotice industriale. Firmele din câteva domenii au accelerat această creştere, cum ar fi industria auto, cea electronică, a produselor din mase plastice. Iată ce alte sectoare se estimează că vor apela tot mai mult la roboţi industriali, conform unui studiu realizat de Federația Internațională de Robotică şi citat de Universal Robots.

 

Federația Internațională de Robotică (IFR) estimează pentru 2017 o creștere de 18% în ceea ce privește instalarea de echipamente robotice industriale, respectiv de circa 15% pentru intervalul 2018-2020. O creștere economică globală ce a depășit previziunile, accelerarea ciclurilor economice, diversificarea crescândă a cererii, precum și emergența și așteptata extindere a utilizării conceptelor din categoria „Industry 4.0” contribuie la aceste estimări optimiste, arată raportul citat.

Raportul IFR constată creșterea cererii pentru soluții robotice de automatizare într-un spectru larg de sectoare industriale, printre care industria auto, cea electronică, a produselor din mase plastice și cauciuc, a alimentelor și băuturilor, a produselor farmaceutice, precum și în siderurgie.

Se estimează că Asia va avea cea mai importantă contribuție la creșterea pieței de profil, mult peste restul regiunilor de la nivel global, în vreme ce Europa și America vor continua să înregistreze creșteri, dar la volume mai mici de unități livrate.

„Credem că roboții industriali tradiționali vor avea și ei un rol de jucat în contexte de tip Industry 4.0, însă ne așteptăm în continuare ca segmentul coboților să se dezvolte cel mai puternic, ca rezultat al unor tendințe precum creșterea accelerată pentru bunuri de larg consum ce arată că au fost realizate cu un „aport uman” și la standarde de calitate constant ridicate, dar și al unei nevoi permanente a întreprinderilor mici și mijlocii de a automatiza procesele de producție cu eforturi și costuri reduse”, spune Esben Østergaard, CTO (director tehnic) și cofondator al Universal Robots.

Citeşte aici despre cât te costă să îţi echipezi firma cu roboţi colaborativi

Parallax

Vizualizari
611
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri