Raluca Abrihan

Google cumpără o firmă din domeniul IoT cu 50 milioane dolari

Thumbnail

Google a anunţat achiziţia unei firme din domeniul Internet of Things (Internetul tuturor lucrurilor) de la o companie lansată în urmă cu 15 ani în Ungaria. Valoarea tranzacţiei este de circa 50 milioane de dolari, potrivit specialiştilor.

Xively este o platformă IoT pentru cloud prin care Google ar urma să devină un jucător important în piaţa dispozitivelor IoT (interconectate), care, potrivit estimărilor companiei, va ajunge la circa 2 miliarde de unităţi, până în 2020, notează TechCrunch.

Firma, recent achiziţionată de Google de la compania LogMeIn, a dezvoltat o platformă de Internet of Things dedicată atât companiilor cât şi utilizatorilor finali, cărora le oferă tool-ul necesar pentru a devolta aplicaţii IoT pe propria platformă Cloud.

LogMeIn este o companie fondată în 2003 în Ungaria, la Budapesta, unul dintre co-fondatori fiind de origine maghiară, dar al cărei sediu a fost mutat încă din primul an de la înfiinţare în Statele Unite, la Boston.

Prin această achiziţie Google, ale cărei venituri din businesses-ul cloud au fost de circa 1 miliard de dolari semestrul trecut, speră să devină un competitor important pentru principalii jucători din industria cloud-ului, precum AWS sau Microsoft.

Printre cele mai recente achiziţii făcute de Google se numără: Owlchemy Labs, una dintre companiile de top dezvoltatoare de jocuri VR sau Senosis Health, un startup care face ca smartphone-ul să poată fi folosit pe post de dispozitiv ce monitorizează sănătatea şi identifică anumite probleme.

Parallax

Vizualizari
1310
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri