Adi Iacob

Cum funcționează primul magazin fără casieri

Thumbnail

După cinci ani de dezvoltare și 14 luni de testare de către angajații Amazon — Amazon Go, un magazin fără casierii care încasează automat banii de clienți, a fost deschis săptămâna asta.

Situat la parterul sediului central al Amazon din Seattle, magazinul de 1.800 de metri pătrați se alătură unei serii de investiții ale companiei americane în magazine cu sedii fizice — pe lângă deschiderea unui lanț de librării și achiziționarea lanțului american de magazine alimentare Whole Foods (pentru suma de 13,7 miliarde de dolari, în 2017), scrie Inc.com.

Ceea ce diferențiază Amazon Go de alte magazine sunt plățile automate, realizate cu ajutorul unei rețele de sute de camere video din spațiul în care se mișcă cumpărătorii. Prin intermediul mașinilor cu inteligență artificială, magazinul “observă” selecțiile făcute de clienți și transmite informațiile direct către conturile lor Amazon prin intermediul aplicației Amazon Go (clienții trebuie să aibă toate aceste setări înainte de a putea cumpăra din magazin).

Clienții pot să-și pună cumpărăturile într-o pungă și să meargă prin ceea ce arată ca o poartă de metrou pentru a ieși și vor primi în mod automat o chitanță pentru articolele pe care le-au luat.

 

Amazon știe ce a luat clientul în momentul în care ridică produsul de pe raft

Ori de câte ori un client ia un produs dintr-un raft, camerele video detectează activitatea. Sistemul este similar unui coș de cumpărături virtual: când un client ia un articol de pe raft sau îl pune înapoi, acesta se adaugă sau se scade din total imediat. Apoi, când părăsesc magazinul, vizitatorii trebuie să treacă prin niște porți, unde selecțiile lor finale sunt adăugate în contul lor Amazon.

Produsele individuale nu au dispozitive de urmărire, ci sunt urmărite cu ajutorul camerelor de supraveghere. Articolele precum salatele au autocolante care conțin un sistem special de coduri de bare care ajută algoritmii de inteligență artificială conectați la camerele video să le identifice.

Pe măsură ce cumpărătorii se plimbă prin magazin, selectând și înlocuind produse, Amazon colectează date despre preferințele lor.

Angajații au diferite roluri, inclusiv verificarea documentelor clienților

Fără casieri, Amazon Go trebuia să găsească o modalitate de verifica vârsta clienților care cumpără băuturi alcoolice. Camerele nu se ocupă de aceast lucru — un angajat stă în acea secțiune a magazinului, verificând documentele clienților înainte ca aceștia să poată scoate sticle de pe rafturi.

Doar 97 de oameni - inclusiv muncitorii - pot ocupa magazinul în același timp

În ciuda lipsei casierilor, Amazon Go nu este lipsit de angajați umani. De la oameni al căror serviciu este de a asista clienții, la cei care se ocupă de alimentarea rafturilor, o parte din capacitatea magazinului — de 97 de persoane — este preluată de muncitori, notează USA Today.

Unul dintre obiectivele principale ale Amazon Go este comoditatea și eliminarea nevoii clienților de a aștepta la cozi pentru a plăti. Va fi interesant să vedem dacă magazinul atrage mai mulți clienți decât poate duce, generând cozi pentru a intra în magazin.

Încercare nereușită de furt

Tehnologia folosită de Amazon, care face posibile plățile automate este numită "Just Walk Out”.

Corespondentul New York Times Nick Wingfield a primit permisiunea companiei pentru a încerca să păcălească sistemul și să fure din magazin. Eforturile lui au eșuat.

"Cu permisiunea Amazon, am încercat să păcălesc sistemul de camere al magazinului prin înfășurarea unei pungi de cumpărături în jurul unui pachet de sos de vanilie de 4,35 dolari, în timp ce era încă pe un raft, ascunzându-l sub braț și plecând din magazin. Magazinul m-a taxat”,  a scris Wingfield. 

În timpul perioadei de testare a magazinului, trei angajați Amazon au încercat să păcălească algoritmii purtând costume de Pikachu, însă fără nici un rezultat, potrivit Bloomberg.

Au urmat cazuri de inexactități în timpul testelor, datorate traficului din magazin, scrie The Wall Street Journal.

Clienții pot obține banii înapoi dacă sistemul face o eroare

Cumpărătorii primesc chitanțe prin intermediul aplicației Amazon Go și pot avertiza sistemul în cazul unei erori. Clienții primesc banii înapoi  fără a se întoarce la magazin, a declarat vicepreședintele companiei Amazon Go, Gianna Puerini, pentru The Seattle Times.

 

Surse: Inc.comUSA TodayBloombergNew York TimesThe Wall Street JournalThe Seattle Times
Parallax

Vizualizari
4959
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri