Claudiu Zamfir

VIDEO-interviu. Proiectul Estcoin din Estonia: Nu vrem să lansăm un nou Bitcoin și nici să înlocuim euro, dar vrem să fim cel mai cripto-prietenos mediu

Thumbnail

Estonia nu vrea să lanseze un nou Bitcoin, care eventual să înlocuiască euro, dar ar putea emite cripto-tokenuri prin care cetățeni estonieni sau cetățeni străini cu e-rezidență estoniană să investească în firme, ori să finanțe statul, a declarat, într-un interviu video acordat StartupCafe.ro, la Tallinn, Arnaud Castaignet, reprezentant al serviciului E-Residency, prin care Guvernul Estoniei oferă rezidență electronică cetățenilor străini care vor să facă afaceri în țara nord-est-europeană.

În august 2017, managerul E-Residency, Kaspar Korjus, a fost oficialul guvernamental estonian care a lansat probabil cea mai mare controversă internațională venită în ultima vreme din micuța și discreta Estonie. Într-un articol publicat, Kaspar a lansat ideea ca Estonia să lanseze cripto-tokenuri și să devină astfel prima țară din lume care are un ICO - Initial Coin Offering.

Presa internațională a scris atunci că Estonia ar avea de gând să lanseze propria monedă virtuală, așa cum este celebrul Bitcoin. Și asta cu ajutorul rusului Vitalik Buterin, nimeni altul decât programatorul care a creat platforma Ethereum și Ether, o altă populară criptomonedă.

Și președintele Băncii Centrale Europene s-a simțit dator să intervină, având în vedere că Estonia e țară membră a zonei euro, Mario Draghi criticând așa-zisa intenție a autorităților de la Tallinn.

Reporterul StartupCafe.ro a fost, recent, la Tallinn, să stea de vorbă cu cei de la E-Residency despre proiectul Estcoin. „Nu vrem să lansăm un nou Bitcoin. Chestiunea ridicată de noi a fost - ce ar fi dacă statele ar lansa un ICO și ar emite niște cripto-tokenuri? Noi credem că cripto-tokenurile pot fi folosite la multe lucruri. Nu a fost vorba niciodată ca Estcoin să înlocuiască euro” - ne-a spus Arnaud Castaignet, un francez care a lucrat pentru președintele Franței, iar acum este Head of Public Relations la E-Residency.

”Vrem să ne adaptăm legislația, să oferim cel mai cripto-prietenos cadru legislativ, iar pentru asta ai nevoie să vii cu niște reguli și să schimbi niște legi” - a mai spus francezul, care are legături destul puternice și cu România.

Castaignet ne-a explicat și avantajele pe care antreprenorii români le-ar putea avea dacă își iau rezidența electronică estoniană, și ne-a vorbit despre impactul E-Residency asupra economiei Estoniei, o țară de numai 1,3 milioane de locuitori, dar care a devenit celebră în toată lumea pentru gradul ridicat de digitalizare a administrației și a societății.

E-Residency - la ce-i folosește unui antreprenor român

Editor video: Alexandru Rădulescu
----

StartupCafe.ro: E-Residency. Te rog, spune-ne despre această faimoasă inițiativă a Estoniei de a facilita investițiile antreprenorilor din toată lumea aici. Ce înseamnă?

Arnaud Castaignet: Practic, E-Residency este un document de identitate digital eliberat de Guvernul Estoniei pentru oricine, de oriunde din lume. Aceasta înseamnă că poți fi cetățean al Estoniei, poți fi rezident sau poți fi e-resident. Și fiind e-resident, ai acces la infrastructura digitală estoniană care îți permite, de exemplu, să-ți deschizi o firmă în minute sau cel mult ore, poate, dacă ești puțin mai lent, cum sunt eu. Estonia s-a branduit ca având o infrastructură și o societate pe deplin digitalizate și până la urmă a venit cu această idee de a oferi aceste avantaje tuturor oamenilor din lume. Aceasta înseamnă că poți trăi în India, Ruanda, Columbia oriunde, poți cere E-Residency și să ai acces la infrastructura digitală.

StartupCafe.ro: Dar mai departe ce oferă unui investitor? De exemplu, dacă sunt un antreprenor român cu un startup și îmi iau această e-rezidență estoniană, de fapt ce primesc?

Arnaud Castaignet: Până acum, avem 26.000 de e-rezidenți provenind din 140 de țări. Depinde de fiecare țară de origine ce avantaje ale E-Residency estoniene sunt mai mult sau mai puțin relevante. Practic, când vii e-rezident și îți creezi o companie în Estonia, ai acces la piața unică europeană, la serviciile bancare, business, la operatori de plăți internaționale. De exemplu, în Ucraina sau în Turcia, accesul la Pay-Pal este restricționat. Dacă vrei să faci e-business și trăiești în aceste țări, nu poți să fii plătit prin Pay-Pal, ceea ce este foarte grav când ești antreprenor. Mai ai acces și la semnătură digitală, ceea ce înseamnă că nu va trebui să printezi nici măcar un document, totul este făcut digital, nu există hârțogăraie, iar administrația publică este lipsită total de hârtii. Oamenii nu vor să-și piardă prea mult timp cu administrația publică, birocrația. Deci, E-Residency este făcută pentru oamenii care vor să muncească și care nu vor să fie deranjați de problemele administrative și, în același timp, oamenii au acces la serviciile financiare care îi ajută să-și crească afacerea.

StartupCafe.ro: Care este procedura Adnaud, cum îmi iau e-rezidență?

Arnaud Castaignet: Desigur, formularul de aplicație este disponibil pe internet (costă 100 de euro), deci trebuie doar să completezi acest formular și trebuie să aștepți puțin pentru verificările de background check, pentru că noi nu oferim această identitate digitală oricui fără să verificăm dacă nu cumva au fost implicați în vreo activitate infracțională, în spălarea banilor etc. Deci, când completezi formularul de aplicație, transmiți o fotografie a pașaportului, a cărții de identitate, după care trebuie să mai aștepți 2-3 săptămâni, cât timp Poliția de frontieră și Administrația vamală fac aceste verificări. Mai puțin de 1% dintre aplicații noștri au fost respinși până acum. După ce treci de aceste verificări, poți deveni e-rezident al Estoniei și nu trebuie decât să te duci la Ambasada Estoniei din țara ta sau la acea mai apropiată Ambasadă a Estoniei, să-ți ridici documentul de identitate digital. Recent, am anunțat că România este de acum un loc de ridicare a actului de identitate digital. Înainte nu era posibil să-ți ridici actul de identitate digital de la Ambasada Estoniei din București, dar acum avem această posibilitate. Deci, toate aceste ambasade din lume pot elibera ID-ul digital.

StartupCafe.ro: Ca român, ca să-mi înregistrez un startup în Estonia, ce ar trebui să fac?

Arnaud Castaignet: Când devii e-rezident, începi să-ți folosești actul de identitate digital, ceea ce înseamnă că ai acces la registrul digital al afacerilor și este foarte simplu de folosit, poți să-ți deschizi o firmă în câteva minute sau ore, este foarte eficient. Nu ai nevoie de un birou fizic, nu ai nevoie să-ți angajezi un country manager ca să-ți deschizi o firmă în Estonia. Trebuie doar să verifici dacă numele firmei este disponibil, trebuie să plătești o taxă către stat și asta e tot. După aceea, poți să ai o firmă.
Dacă ai nevoie de un expert în taxe sau în legislație, noi te putem pune în legătură cu niște furnizori de servicii pentru business sau parteneri, deci se creează un fel de efect de bulgăre de zăpadă pentru firme estoniene care oferă aceste servicii. Țelul nostru este să democratizăm accesul la furnizorii de servicii de business. Accesul la servicii și mai ales la serviciile digitale este foarte nedrept, dacă provii din anumite țări, dacă trăiești în anumite țări poate nu vei avea acces la aceleași unelte și aceleași servicii la care au acces cei din Europa sau din America. Deci, E-Residency își propune să ajute la incluziunea afacerilor în toată lumea.

StartupCafe.ro: Deci, practic un antreprenor străin își deschide o afacere în Estonia, chiar fără să se ducă în Estonia?

Arnaud Castaignet: Da, nu trebuie să vii în Estonia, dar totuși aș vrea să subliniez aici, E-Residency nu este o rezidență fiscală. Deci, tot trebuie să îți plătești taxele personale acolo unde trăiești, dacă trăiești în România, trebuie să-ți plătești taxele personale în România.

StartupCafe.ro: Dar taxele firmei?

Arnaud Castaignet: Le plătești în Estonia, doar dacă firma creează valoarea în Estonia. Taxele firmei trebuie plătite acolo unde generează valoare. În multe cazuri, e-rezidenții noștri nu creează valoare în Estonia, deci nu trebuie să plătească taxe în Estonia. Deci, dacă toate activitățile de afaceri, clienți, valoare sunt în România, taxele firmei trebuie, de asemenea, plătite în România.

StartupCafe.ro: De exemplu, ca român, dacă îmi deschid firma în Estonia, electronic, și dacă am un magazin on-line și cumpăr bunuri din China, și le vând clienților din toată Europa, numai on-line, iar eu stau în România și compania mea este în Estonia în mod electronic, unde plătesc eu taxele firmei?

Arnaud Castaignet: În primul rând, importurile de bunuri sunt puțin diferite, pentru că taxele sunt datorate acolo unde bunurile sunt create, produse, nu contează naționalitatea firmei. Deci, dacă sunt niște bunuri produse în China și importate în Europa, tot trebuie să plătești taxe. Deci, e-rezidența nu înlocuiește legislația internațională și mai ales legile afacerilor. Impozitul pe venit trebuie plătit acolo unde e generată valoarea. Dar întrebarea ta este interesantă, pentru că într-o economie digitală, taxarea poate fi foarte complicată, pentru că poți genera valoare în multe state, deci tot ceea ce noi le explicăm e-rezidenților este că taxele firmei pot fi plătite în diferite țări și îi îndrumăm să ceară consultanță de la experți fiscali, iar noi îi putem pune în legătură cu astfel de experți în taxe, pentru că problematica poate fi foarte complexă. Dar aceste probleme nu sunt create de E-Residency, ci este vorba doar de faptul că legislația internațională a taxării nu este făcută în totalitate pentru economie globalizată și, într-adevăr, pentru multe firme poate fi foarte complicat să înțeleagă unde să-și plătească taxele. Dar, ca să recapitulăm, îți plătești taxele firmei în Estonia, doar dacă generezi valoare în Estonia.

StartupCafe.ro: Dar ce aduce Estoniei E-Residency, de ce ați creat această facilitate?

Arnaud Castaignet: Mai întâi de toate, trebuie să îți dai seama că E-Residency nu a fost o inovație tehnologică. Primul portal de e-guvernare în Estonia a fost deschis în 1999 și a fost nevoie de mai mulți pași și ani, pentru ca Estonia să-și creeze o infrastructură deplin digitală. Dar, E-Residency nu a fost o inovație digitală, ci o alegere politică a Guvernului Estoniei de a da acces la o infrastructură care deja exista pentru estonieni, de a da acest acces întregii lumi. Dacă un sistem poate funcționa pentru 1,3 milioane de locuitori ai Estoniei, poate funcționa și pentru 2-4 milioane. Deci, costul a fost redus, pentru că nu a trebuit să angajăm 100 de dezvoltatori să construiască o infrastructură, deoarece aceasta deja exista. Și pot să vă spun că această investiție a fost recuperată demult. Urmează să publicăm un raport realizat de partenerul nostru Deloitte și este foarte pozitivă contribuția E-Residency la economia Estoniei.

Deci, cum contribuie un e-rezident la economia Estoniei? Spuneam mai devreme că îi punem în legătură cu furnizori de servicii pentru business, cu potențiali parteneri, cu alte companii, cu experți fiscali și legali, birouri virtuale, cu alți furnizori de servicii pentru business, deci foarte mulți e-rezidenți au o interacțiune economică cu firmele estoniene. Deci, aduc bani și cresc conexiunile de afaceri pentru companiile estoniene și pentru această țară în general, cu restul lumii. Dacă ești e-rezident al Estoniei și vrei să lucrezi cu companii estoniene, poate vrei să faci o călătorie de afaceri aici, deci se generează niște bani, iar investiția inițială a Guvernului Estoniei a fost returnată demult.

Estcoin - Trebuie evitată „strategia struțului” în privința Bitcoin și a celorlalte criptomonede

Editor video: Alexandru Rădulescu
----

StartupCafe.ro: Estcoin. Kaspar Korjus, managerul E-Residency, a anunțat intenția Estoniei de a scoate acest Estcoin. Ce înseamnă? Presa internațională a înțeles că va fi o nouă cripto-monedă, un nou Bitcoin, deci cum va arăta Estcoin, de fapt?

Arnaud Castaignet: E-Residency se află în fruntea transformării digitale, iar Kaspar are o gândire pe termen lung asupra modului în care națiunile vor evolua și despre cum economiile vor fi transformate fundamental de chestiunile digitale, despre cum guvernele vor fi transformate, deci este în ADN-ul E-Residency să lanseze noi dezbateri și discuții. Noi credem că nu există vreo discuție sau vreo tendință care să nu poată fi abordată de noi sau de guvern în general, pentru că altfel intri în „strategia struțului” de a nu discuta despre acest subiect, de a spune că acest subiect nu există și nu faci nimic în legătură cu el, ceea ce înseamnă că nu vei institui nicio reglementare și nicio taxă.

Așadar, întreaga idee cu Estcoin a fost în primul rând să lansăm o discuție internațională. Știm deja că cripto-monedele vor transforma dramatic economia fizică, dar și comerțul electronic. Lumea folosește acum monede electronice, alții fac inovații ca ICO (Initial Coin Offering), prin care firmele au oportunitatea să primească niște fonduri direct de la investitori fără să iasă pe piața financiară, deci democratizează într-un fel accesul la fonduri pentru multe dintre aceste firme. Știm că sunt și abuzuri, nu negăm, dar realitatea este că cripto-monedele devin tot mai populare, iar aceasta înseamnă că statele trebuie să abordeze aceste probleme.

Întreaga idee a Estcoin nu a fost să lanseze o nouă cripto-monedă, nu vrem să lansăm un nou Bitcoin. Chestiunea ridicată de noi a fost - ce ar fi dacă statele ar lansa un ICO și ar emite niște cripto-tokenuri? Noi credem că cripto-tokenurile pot fi folosite la multe lucruri. Am menționat două opțiuni: ar putea fi parte a unui fond de investiții de capital de risc, prin care cetățeni estonieni sau e-rezidenți să investească în companii. Sau altă opțiune ar fi, într-o gândire pe termen lung, o nouă modalitate pentru țări să strângă fonduri, pentru că acum, dacă o țară vrea să strângă fonduri nu poate decât să crească taxele sau să-și adâncească datoria publică sau să emită obligațiuni de stat. Dar în cazul acestor bonduri, interesele statului ar putea fi diferite de cele ale investitorilor. În schimb, în cazul unui ICO, interesele ambelor părți ar putea fi aliniate total, ar putea fi o situație win-win.

Sunt multe opțiuni de discutat, este o conversație fără sfârșit. Vom publica un nou articol în curând despre aceste opțiuni diferite, pentru că au loc discuții cu instituțiile estoniene, cu membri ai guvernului, cu funcționari publici, cu Banca Națională. Cred că toată lumea ar trebuie să se gândească la acest subiect, pentru că acum cripto-monedele nu sunt foarte clare în multe țări - unele state le consideră mărfuri, altele, monede, iar altele, titluri de valoare, nu există legislație pentru ICO-uri. În Estonia, avem această infrastructură digitală și vrem să avem și legislația și reglementarea potrivite pentru cripto-economy și ICO. De asemenea, vrem să ne adaptăm legislația, să oferim cel mai cripto-prietenos cadru legislativ, iar pentru asta ai nevoie să vii cu niște reguli și să schimbi niște legi. Această conversație este încă la început, dar suntem siguri că se va întâmpla.

Poate nici nu va veni de la noi și nu avem nicio problemă cu asta, nu trebuie să fim noi întotdeauna primii, deși Estonia a fost prima care a introdus E-Residency și votul pe internet, însă sunt și alte țări care sunt extrem de inovatoare. Dar știm că se va întâmpla, că cripto-economia va transforma fundamental economia și că, în cele din urmă, guvernele vor fi nevoite să se adapteze și să propună noi cadre legale.

StartupCafe.ro: Deci, acum Estcoin doar în fază de dezbatere. Dezbateți chestiunea și cu Banca Centrală Europeană, pentru că sunteți o țară membră a zonei euro?

Arnaud Castaignet: Da. Nu a fost vorba niciodată ca Estcoin să înlocuiască euro. Estonia este pe deplin angajată în faptul că euro este singura monedă a zonei euro. Dar, totuși, vrem să continuăm această conversație, pentru că credem cu putere în această idee, că până la urmă tot se va întâmpla. Cripto-economia va transforma puternic economia noastră.

StartupCafe.ro: Fondatorul Ethereum, Vitalik Buterin, este unul dintre experții la care Kaspar a cerut consiliere. Care este implicarea lui Vitalik Buterin în acest proiect, Estcoin?

Arnaud Castaignet: Vitalik Buterin nu are o implicare directă. Când Kaspar a lansat această idee, desigur nu vrei să lansezi o idee total nerealistă. Și a cerut sfaturi de la mulți experți, inclusiv de la Vitalik, dar și de la mulți alții, cum sunt cei din administrația publică. Deci, i-a cerut sfaturi, feed-back, l-a întrebat dacă sună bine, interesant, realist. Este întotdeauna bine să discuți cu experți, dar și cu oameni care trăiesc în multe locuri din lume, oameni implicați în toate aceste subiecte, care te pot ajuta cu idei, cu gândire strategică.

A studiat în România și a lucrat pentru președintele Franței

Editor video: Alexandru Rădulescu
----

StartupCafe.ro: Arnaud, aș vrea să te întreb și ceva personal. Când ne-am întâlnit aici, m-ai întrebat în limba română ce fac, m-ai salutat în limba română. M-ai luat prin surprindere. Cum ai învățat limba română?

Arnaud Castaignet: Am învățat românește, pentru că mi-am făcut stagiul Erasmus în București, în 2006-2007. Am studiat la Facultatea de Științe Politice. Am ales România, pentru că am iubit dintotdeauna cultura românească, Emil Cioran este unul dintre scriitorii mei favoriți, îmi plac sculpturile lui Constantin Brâncuși. Chiar mi-a plăcut șederea mea în România, am fost la Sibiu, Brașov, Sighișoara, Timișoara, în Bucovina, am fost și Vama Veche, bineînțeles, de 1 Mai. M-am simțit foarte bine acolo și am încă o legătură bună cu România, în general.

StartupCafe.ro: Dar cum ai ajuns să lucrezi aici în Estonia, pentru E-Residency?

Arnaud Castaignet: Am lucrat la Paris, pentru fostul președinte al Franței, Francois Hollande. Anul trecut am făcut și o vizită oficială în România, am fost ofițer de comunicare și strateg digital. În decembrie anul trecut, am organizat la Paris parteneriatul pentru guvernare deschisă și atunci președinta Estoniei (Kersti Kaljulaid - n.r.) efectua o vizită oficială la Paris, cu accent pe tehnologie și servicii publice și a avut o discuție cu președintele Franței și a menționat de E-Residency. Eu apoi am căutat mai multe informații despre aceasta și am văzut un anunț cu un post scos la concurs, pe relații publice. M-am înscris, am dat un interviu prin Skype care a fost foarte interesant - a fost o conversație foarte lungă și mi-au spus apoi că m-au angajat. În luna mai 2017, mi-am încheiat serviciul odată cu terminarea mandatului lui Francois Hollande, iar apoi, în iunie, m-am alăturat echipei E-Residency din Estonia.

NOTĂ: Reporterul StartupCafe.ro a fost la Tallinn la invitația Comisiei Europene și a Președinției Estone a Consiliului UE, în urmă cu trei săptămâni, pentru evenimentele legate de summitul firmelor mici și mijlocii europene, SME Assembly.

Parallax

Vizualizari
4243
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri