Raluca Abrihan

Cum dezvolţi produse inovatoare într-o ţară în care te omoară costurile. Inventator american: Nu penalizaţi antreprenorii la început de drum pentru eşec

Thumbnail

Când mediul economic şi de afaceri nu sunt foarte încurajatoare cu firmele care vor să creeze produse inovatoare, ele trebuie să aibă o strategie foarte clară pentru a rezista în piaţă, mai ales că producţia de hardware e mult mai costisitoare decât cea de software. Un antreprenor şi startup advisor american ne-a explicat ce ar trebui să facă o firmă aflată la început de drum pentru a reuşi să lanseze produse fizice inovatoare.

 

Ahmed Daoud este inventator, antreprenor şi mentor pentru foarte multe startup-uri în special din zona de dezvoltare de produse IoT şi pentru sănătate. El a lucrat de-a lungul timpului în colaborare şi cu dezvoltatori mari precum Samsung sau Microsoft. Prezent la evenimentul IT Arena, antreprenorul a explicat într-un interviu pentru StartupCafe.ro, care sunt principalele lucruri de care ar trebui să ţină cont o firmă aflată la început de drum care vrea să aducă pe piaţă produse inovatoare, să dezvolte hardware, într-o piaţă ca cea românească, unde acest gen de startup-uri au nevoie de investiţii mari pentru a-şi transpune proiectele în realitate:

Sunt foarte mulţi factori ce ţin de mediu care contribuie la cât de inovatoare sunt firmele unei ţări. Întreaga societate şi comunitate ar trebui să creeze un mediu prin care inovatorii să îşi facă treaba cu uşurinţă.

Lucrurile nu stau mereu aşa, drept urmare startup-urile de multe ori trebuie să se adapteze mediului existent.

Ce este inovarea – o idee nouă, o soluţie tehnologică ce poate rezolva o problemă importantă, care de asemenea poate aduce un venit.

Thumbnail
Sursa foto: Linkedin

De ce în ţările cu economii mai slabe sunt puţine startup-uri care să producă harware în special în domenii importante, precum sănătatea?

Acolo unde antreprenorii, inovatorii şi startup-urile nu sunt încurajate să creeze – pentru că, spre exemplu spitalele nu sunt interesate să cumpere astfel de soluţiile aduse de startup-uri pe piaţă, guvernul, reprezentanţi ai autorităţilor nu investesc în astfel de produse – apare această principaţă piedică în calea startup-urilor care ar putea să aducă soluţii inovatoare pe piaţă.

O altă problemă ţine de costuri, startup-urile care vor să producă hardware au nevoie de mai mulţi bani. În statele unite există câteva soluţii de dezvoltare iftină şi rapidă a protototipurilor (în special pentru cele IoT), de asemenea, există posibilitatea de a crea aceste prototipuri în China, chiar şi în cantităţi mai mici, tocmai pentru a reduce costurile. Drept urmare, un blocaj împortant de pătrundere în piaţă a startup-urilor care vor să dezvolte hardware, o provocare pentru economiile şi ecosistemele de startup-uri mai slab dezvoltate constă în lipsa posibilătii de a crea prototipuri ieftin şi uşor.

Aceasta ar fi o primă soluţie pentru a încuraja startup-urile să creeze produse fizice.

Ivestitiţii din partea antreprenorilor locali pot fi o resursă salvatoare

Investiţii locale în soluţii care să faciliteze starup-urilor crearea de prototipuri, precum investiţiile în imprimante 3D, dezvoltarea de hub-uri unde antreprenorii să aibă acces la diferite materiale de care au neovie pentru a-şi crea prototipurile, astfel de lucruri pot încuraja inovarea şi apariţia pe piaţă a diverse produse hardware create în România.

Dacă produsul tău reuşeşte să se monetizeze, sigur vei avea posibilitatea să obţii finanţare pentru dezvoltarea lui, să angajezi ingineri şi alte să obţii resursele necesare dezvoltării.

Startup-urile n-ar trebui să caute investiţiile mici, de început de drum, în afara ţării. Ar trebui să le poată gasi aici.

Companiile locale mari, de succes care au ajus să aibă mari investitori de afară ar trebui să lucreze împreună pentru a-i ajuta şi pe cei mici să crească.

Investiţiile din partea unor investitori locali înseamnă mult mai mult decât o invesitiţie străină, chiar dacă nu vorbim de investiţii mari. Trebuie să dezvolţi întregul ecosistem, să creezi cât mai multe hub-uri unde startup-urile să vină să lucreze la produsele lor plătind sume modice.

Sunt sigur că există mulţi oameni de afaceri care au posibilitatea de a deveni investitori de tip business angel.

Startup-urile ar trebui să apeleze întâi la aceştia şi abia apoi să se uite către investitori de afară, unde dacă ne uităm mai bine sunt foarte mulţi investitori giganţi care de cele mai multe ori oferă finanţări foarte mari, prea iar acele investiţii se dovedesc a nu fi tocmai cele mai insipirate. Pentru ei nu contează că 9 din 10 sunt sortite eşecului. Doar că în cele din urmă vom avea un singur Facebook sau un singur Twitter. Drept urmare, încetul cu încetul aceste investiţii se vor face mai atent, dar vor continua pentru că e nevoie mai departe de poveşti de succes ca cea a Facebook.

Ce trebuie să ştie startup-ul românesc care cere bani de la un investitor mare

Firmele din România, înainte de a se prezenta în faţa unui investitor mare, trebuie să îşi reducă nivelul de risc. Cum poţi să faci asta? Cu ajutorul utilizatorilor. Cu cât produsul are mai mulţi utilizatori cu atât se prezintă ca o potenţială investiţie mai puţin riscantă.

Drept urmare primele finanţări trebui obţinute de pe plan local, pentru a putea creşte suficient numărul utilizatorilor ca apoi să obţii investiţii mari de la investitori străini.

Sfătuiesc mereu startup-urile să îşi pună la dispoziţia utilizatorilor produsul gratuit în primă fază pentru a câştiga cât mai mulţi utilizatori pe care să îi fidelizezi ulterior, acest lucru te va ajuta să obţii investiţii. Desigur este de preferat să reuşeşti să ai mulţi utilizator care să şi plătească pentru produsul sau serviciul tău, dar până acolo e bine să câştigi userii oferind gratuit acel produs.

O soluţie ar fi şi să vă concentraţi-vă în primă fază pe startup-urile software unde costul de scalare este mai redus, iar apoi investiţi în dezvoltarea de produse.

Cum alegi în ce domeniu să dezvolţi un produs inovator

Mergi din aproape în aproape. Începe prin a încreca să rezolvi probleme din proxemitate. Ca în viaţa de zi cu zi, începem prin a rezolva probleme noastre, apoi a celor apropiati, oameni la care ţinem, şi abia apoi ale străinilor.

Rata de succes va fi garantat mai mare dacă startup-urile din România se vor concentra să aducă pe piaţă soluţii care să rezolve problemele din piaţa lor. Găseşte o problemă a comunităţii în care trăieşti, studiaz-o foarte bine, înţelege absolut toate aspectele ce ţin de acea nevoie din piaţă şi apoi munceşte să găseşti o soluţie tehnologică inovatoare care să rezolve problema respectivă. Apoi lucrază la sclalare.

Dacă vrei să ieşi cu produsul tău în afară, foarte bine. Dar înainte petrece cât mai mult timp în societatea şi piaţa în care vei să introduci produsul startup-ului tău, învăţă-i nevoile ca să ştii ce schimbări trebuie să aduci acelui produs ca să poată fi adaptat cerinţelor din piaţa respectivă.

Întotdeauna să îţi cunoşti foarte bine publicul vizat.

Penalizarea eşecului descurajează inovaţia

Nevoia creează inovaţie.

Aspectul cultural rămâne extrem de important. De cele mai multe ori, când vedem ţări care nu stau foarte bine la capitolul inovare, o principală problemă ţine de cultura şi mentalitatea locului, unde cei capabili să inoveze sunt de cele mai multe ori descurajaţi spunându-li-se: 'De ce să-ţi asumi un asemenea risc. Când s-au cheltuit atât de mulţi bani pentru educaţia ta de ce să rişiti mizând totul pe un startup, când mai bine îţi găseşti o muncă stabilă'. O astfel de atitudine descumpăneşte.

Societatea ar trebui să îi aprecieze pe cei care inovează, să îi facă să se simtă mandri şi să îi încurajeze şi pe ceilalţi să îi urmeze.

Cei care vor să devină antrepreprneori trebuie încurajaţi să îşi asume riscuri, încurajaţi de către cei dragi din jur, familie, prieteni. Comunitatea ar trebui, de asemenea, să îi incurajeze să îşi asume riscuri şi să nu-i pedepsească pentru eşecuri. Dacă vrei să inovezi vei avea de multe ori parte de eşec, dar este în regulă, pentru că asta duce la evoluţie.

Ca să dezvolţi o cultură a inovaţiei trebuie să îi apreciem pe cei care îşi dedică timpul inovaţiei şi care îşi doresc sa vină cu ceva inovator în piaţă şi când vedem că încearcă să construiască ceva nou să îi susţinem, chiar dacă nu putem financiar, măcar apreciindu-le muncă şi să nu-i penalizăm pentru proiectele care nu le ies.

Parallax

Vizualizari
1380
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri