Claudiu Zamfir

Un mare grup britanic vrea să cumpere 20 de firme de intermediere a asigurărilor din România

Dante Stein

Un mare grup britanic din domeniul intermedierii de asigurări pentru companii a intrat în România și intenționează să achiziționeze circa 20 de firme de pe piața românească de profil.

PIB Group Limited a făcut primul pas al acestei strategii cumpărând firma românească de intermediere de asigurări corporate STEIN Bestasig Insurance Broker de la omul de afaceri româno-austriac Dante Stein, fost președinte al Consiliului de Administrație al Poștei Române.   

Tranzacția a fost convenită încă din anul 2023, dar a fost finalizată în aprilie 2024. Consiliul Concurenței, Comisia de Examinare a Investițiilor Străine Directe din cadrul Guvernului României, precum și Autoritatea de Supraveghere Financiară au aprobat vânzarea firmei românești.

„Această preluare marchează primul pas în planul PIB Group de extindere în România, care include preluarea a încă cel puțin 20 de brokeri locali. După finalizarea tranzacției, actuala echipă de management a STEIN Bestasig va continua să conducă businessul”, a menționat, miercuri, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro, compania de consultanță Deloitte România, care a asistat PIB Group în această tranzacție.

Firma românească STEIN Bestasig Insurance Broker era deținută de Dante Stein, împreună cu fratele său, Ricky, și cu partenerul lor afaceri, Grigore Ștefanache. Cei trei vor rămâne mai departe la conducerea business-ului românesc al PIB Group și vor explora „noi oportunități de investiții în fuziuni și achiziții de firme de pe piața românească” - a precizat și grupul britanic cumpărător, într-un comunicat.

„PIB Group a fost foarte activ în domeniul fuziunilor și achizițiilor și a anunțat deja în primele luni ale anului 2024 achiziții în țări precum Spania, Italia sau Polonia, iar acum, interesul ridicat pentru jucătorii români s-a materializat prin această primă tranzacție”, a declarat Radu Dumitrescu, partener coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România.

PIB Group a fost înființat în 2015 cu scopul de a oferi soluții de asigurare pentru piața din Marea Britanie, precum și în afara acesteia. De atunci, grupul a crescut atât organic, cât și prin aproape 100 de achiziții în Europa de Vest și Polonia. În prezent, grupul se concentrează pe creșterea diversității geografice prin extinderea și în sudul Europei, cu obiectivul de a deveni lider pan-european în oferirea de servicii de asigurări.

La rândul său, STEIN Bestasig are aproape 20 de ani de experiență și este specializată în asigurări de incendiu și ale bunurilor. Portofoliul lor de produse include, de asemenea, asigurări în domeniul sănătății, pentru dezastre naturale, pentru vehicule și asigurare de răspundere civilă generală.

„Ceea ce ne-a atras la PIB Group a fost șansa de a ne asocia cu un important grup de brokeraj de asigurări din Marea Britanie și din Europa și, prin urmare, de a putea oferi clienților noștri servicii și produse și mai bune”, a menționat omul de afaceri Dante Stein, fondatorul firmei românești.

Dante Stein (61 de ani) are dublă cetățenie, austriacă și română. El se prezintă ca având „rădăcini austriece, turce, italiene, britanice, israeliene și românești”, unul dinre bunicii săi fiind nevoit să plece din Cernăuți în perioada interbelică. Dante Stein a fost consilier al lui Victor Ponta, pe vremea când politicianul era premier. Omul de afaceri româno-austriac a ocupat și funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Poștei Române. El este implicat și într-o serie de proiecte non-profit, de sprijin pentru persoanele cu dizabilități.

Parallax

Vizualizari
1197
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri